O statuie este o sculptură care reprezintă în întregime și în relief, un om sau o ființă fie ea reală sau imaginară.

De obicei, ea este ridicată în cinstea sau amintirea cuiva căruia îi suntem recunoscători. La figurativ înseamnă o persoană rece sau fără energie. Ele reprezintă pe tot globul celebrități precum scriitori, pictori, sculptori, oameni de știință, militari, politicieni, arhitecți, compozitori, actori, savanți, regi, împărați și medici.

Sportul nu este încă un domeniu care să inducă nevoia contemporanilor de-ași imortaliza idolii și eroii.

Marii sportivi sunt eroi

Am spus eroi? Da, și sportul își are eroii săi. Și nu de azi, de ieri, ci încă din îndepărtata antichitate. Uităm prea ușor că Jocurile olimpice îşi au originea în Grecia antică. Uităm ușor, din nepăsare sau ignoranță, nume ale unor mari sportivi antici ai căror memorie este păstrată de mii de ani în statui.

Luptătorul Milo din Croton, atletul și boxerul Theagenes din Thassos, boxerul Diagoras din Rhodos, săritorul în lungime Chionis din Sparta, halterofilul Polydamas, calăreața Cynisca din Sparta și mulți alții sunt doar câteva exemple.

Aproape toate națiile lumii își au proprii eroi sportivi.

Adică oameni care prin talentul, munca și ambiția lor au reușit să câștige mari competiții moderne, oameni care și-au pus definitiv amprenta pe domeniul lor de activitate, sportul.

Intre ei se regăsesc și personaje care au marcat definitiv evoluția. A fi numărul unu în lume în orice, nu este ușor. Nici întâmplător. Prin mediatizarea excesivă, sportul este urmărit pe întregul glob de miliarde de oameni. Expunerea este atât de mare încât întrece absolut orice alt domeniu.

Un popor care are campioni nu poate fi decât sănătos, modern și cunoscut.

Valorile trebuie recunoscute, respectate și apreciate

De aici și până la a recunoaște și a-ți respecta valorile n-ar trebui să fie decât un pas. Unul mic, aproape neînsemnat. Desigur că timpul performanțelor sportivilor trece dar memoria lor, a geniilor și talentelor ar trebui să rămână vie.

Noi românii suntem recunoscuți în a ne umple de ridicol bagatelizând și ridiculizând valori mondiale din rândul alor noștri. L-am uitat pe Brâncuși, l-am interzis pe Blaga, o vindem pe Ana Aslan. Nu mai știm știm cine e C.I Parhon.

De George Emil Palade habar n-avem. De Stefan Hell n-am auzit, iar pe Ioan Moraru nu l-am cunoscut. Cât de penibili și de nerecunoscători putem fi?

Răutatea și invidia nu ne dau pace. Cu toate astea ne recunosc străinii din Silicon Valley până în Japonia și din Norvegia până în Argentina. Cei mai populari români, vrem nu vrem, sunt sportivii.

Din păcate și aici valorile mondiale sunt pe cale de dispariție. Cu ce fac sportivii mai de râs țara decât politicienii? Culmea e că pe aceștia din urmă îi regăsim întru aducere aminte ca nume de străzi, cartiere și chiar statui. Suntem de râsul curcilor.

Iolanda Balas și Elisabeta Lipă au fost atleta și canotoarea secolului XX. N-au statui și nici nume de străzi. Gică Hagi ne-a făcut cunoscuți pe toate meridianele, Simona Halep, la fel.

Gheorghe Gruia a fost cel mai bun handbalist al lumii. Nu mai vorbesc de Nadia Comăneci. Nici ei n-au statui și nici nume de stradă.

O cerere cât o parcare

Recent, Ilie Năstase a dorit să-și amplaseze statuia construită de nașul său, fotbalistul Ciprian Marica, într-un loc vizibil din București. Dorința-cerere a fost rapid contestată de oameni fără de operă, de oameni comuni din toate straturile societății.

Ilie a fost idolul românilor generației mele și nu numai. El trebuie analizat, catalogat și apreciat strict pentru ceea ce a făcut în tenis, pe terenul de joc. A revoluționat un sport care este privit de miliarde de oameni fiind primul număr 1 ATP din istorie.

Nici o stradă nu-i poartă numele și greu se lasă Primăria capitalei să-i găsească un loc de 10 metri pătrați pentru a se expune pe el însuși, pe banii lui Marica. Dorința lui Nasty se apropie mai degrabă de un refuz al primăriei decât de o aprobare.

Ilie Năstase, mai cunoscut ca politicienii

Năstase a fost invitat în cele mai importante case ale lumii, a întâlnit președinți de stat și a fost aplaudat de regi și regine. Nici un politician român nu s-a bucurat de atâta simpatie.

Nici în grabă nu se va întâmpla acest lucru. În ce-l privește este vorba de o suprafață de teren cât o parcare pentru mașină sau e vorba de felul în care îi apreciem performanța?

N-au fost ușă de biserică

Nu mă interesează ieșirile în decor ale marelui tenismen, nici orientarea sa politică. În definitiv nici Eminescu, nici Labiș și nici Caragiale n-au fost uși de biserică. Să nu mai vorbesc de Sadoveanu, Geo Bogza, Arghezi și mulți alții.

A aprecia o valoare mondială de origine română în timpul vieții, nu este un act de servilism și luptă politică. Nici măcar de analiză comportamentală. Nu asta ne interesează la sportivul Ilie Năstase. Ar trebui să primeze faptul că este unul dintre noi care s-a ridicat la scară mondială făcând România mai cunoscută decât mulți politicieni, artiști și scriitori de care n-a auzit mai nimeni de la Nădlac încolo.

În definitiv ce ne-ar costa să ne apreciem puținele valori în timpul vieții. Ar fi doar un prim pas spre normalitate.