Oficial. Finanțele din România sunt conduse de un fost ospătar. Cine e Emil Sămărtinean, de la USR
- Sabina Popescu
- 2 iunie 2021, 22:47
Emil Sămărtinean este, oficial, vicepreședinte al ANAF. Premierul Florin Cîțu a semnat numirea s-a la șefia instituției.
Emil Sămărtinean, fost ospătar, organizator de evenimente și vânzător de cartele, a fost numit, miercuri, 2 iunie, în funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
Ce îl recomandă pe Sămărtinean la șefia ANAF
CV de pus în ramă. La ce se pricepe Sămărtinean
Emil Sămărtinean a lucrat ca funcționar bancar la Banca Transilvania, din 2005 până în 2006.
În anul 2008, Emil Sămărtinean s-a angajat ca ospătar și la Athenee Palace Hilton, unde s-a ocupat și cu organizarea de evenimente până în anul 2011.
În anul 2009, la 25 de ani, și-a luat licența în Științe Politice la Facultatea de Științe Politice din Cluj-Napoca în 2009. A urmat un program de masterat în Administrarea Afacerilor la Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice București (2011). Studiile doctorale le-a susținut în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale ASE, însă nu a mai reușit să prezinte și teza.
În perioada 2011-2016 a fost agent vânzări și customer support manager la Orange.
În 2011-2013 a fost asistent universitar – doctorand la Academia de Studii Economice București, în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale. A predat Organizații internaționale, Economie europeană, Finanțe corporative.
Sămărtinean este director general al firmei de consultanță Greenwald Consulting SRL. În luna noiembrie, a candidat pentru Camera Deputaților, din partea USR-PLUS.
Co-președintele USR-PLUS susține că decizia de a-l pune ca vicepreședinte al ANAF pe Sămărtinean a fost o decizie înțeleaptă. "Dacă puneam un om în vârstă, cu părul alb de experienţă, cocoşat de resursele acumulate până acum ar fi fost un rezultat mai bun?", s-a exprimat Dan Barna.