Adrian Mutu a semnat cu FC „U” Craiova. Cât va câștiga antrenorul în Bănie și care este marele obiectiv

Adrian Mutu a semnat cu FC „U” Craiova. Cât va câștiga antrenorul în Bănie și care este marele obiectiv

Adrian Mutu a parafat înțelegerea cu Adrian Mititelu junior și va lucra la FC „U” Craiova - nou promovată în sezonul viitor al campionatului intern.

Adrian Mutu (42 de ani) a ajuns la un acord cu FC „U” Craiova, echipă care a câștigat Liga a II-a în acest sezon și a promovat în prima divizie. Fostul selecționer al naționalei de tineret a României va antrena gruparea „alb-albastră” finanțată de Adrian Mititelu, patron ce se află după gratii.

Adrian Mutu a semnat cu FC „U” Craiova, anunțul a fost făcut de Adrian Mititelu jr.

De formația olteană se ocupă Adrian Mititelu junior, cel care a negociat direct cu Mutu. Anunțul a fost făcut vineri seara. „Au fost câteva chestii de pus la punct, la negocieri, dar nu cerințe ieșite din comun. Într-o săptămână am perfectat totul. Nu ne-a cerut jucători, nu e vorba despre așa ceva.

Conducerea și antrenorul se consultă în legătură cu perioada de transferuri. Evident că vom întări echipa în perioada următoare, vor veni fotbaliști. Când vom bate palma cu vreun jucător, veți afla pe site-ul clubului.

Sper să facem cât mai multe puncte în noul sezon și să ne apropiem de primele poziții ale clasamentului. Va fi un an greu, ne vom bate cu multe echipe care dispun de un buget mare. Vrem să facem un campionat bun pentru o nou-promovată”, a afirmat Adrian Mititelu jr. pentru gsp.ro.

Ce salariu va avea „Briliantul” în Bănie

„Știu imnul Craiovei. Tata a fost și este fan al Craiovei. Am crescut de la trei ani cu reviste cu Balaci, Ștefănescu, cu toți. Sunt obișnuit să aud în casă despre Universitatea Craiova”, afirma Adrian Mutu înainte de-a semna cu formația din Craiova. Care, în a doua parte a sezonului abia încheiat a fost pregătită de Eugen Trică. Tehnician care nu a mai intrat în vederile familiei Mititelu și pentru stagiunea 2021 - 2022.

La FC „U”, Adrian Mutu va câștiga un salariu de 14.000 de euro lunar și are ca principal obiectiv calificarea în play-off-ul Ligii I.