Pe 22 mai se împlinesc 64 de ani de la dispariția lui George Bacovia. Și chiar dacă românii nu mai au nici timp, nici inimă pentru comemorări, poetul nu a fost uitat. Elevii îi studiază și astăzi opera, iar romanticii îi citesc încă poeziile

Chiar dacă e considerat cel mai talentat poet simbolist al românilor, puțini sunt cei care mai știu astăzi ceva despre omul Bacovia. Și poate că e mai bine așa. Viața chinuită a omului n-ar trebui să apese asupra operei. Bacovia a fost un inadaptat, iar versurile lui Baudelaire i se potrivesc ca o mănușă: "Poetul e asemeni cu prințul vastei zări/ Ce-și râde de săgeată și prin furtuni aleargă/ Jos pe pământ și printre batjocuri și ocări/ aripele-i imense l-împiedică să meargă". Într-adevăr, Bacovia a avut parte din plin și de batjocuri și de ocări. Unii s-au mulțumit să spună că ar fi fost un „bărbat şters“. Alții l-au numit, nu fără argumente, repetent, bețiv, leneș.,  un ratat, atât pe plan personal, cât şi profesional.

Un elev "întârziat" și nu prea silitor

Născut în 1881 la Bacău, ca fiu al unui comerciant pe nume Dimitrie Vasiliu și al soției sale Zoița, Bacovia (care pe vremea aceea se numea Gheorghe Vasiliu) a început cu stângul școala. Când a venit vremea să se înscrie în clasa întâi, s-a îmbolnăvit de malarie. Drept urmare, a fost înscris cu întârziere. N-a strălucit deloc În clasele mici, a primit nota 8 la purtare  și a rămas corigent la o mulțime de materii- limba română, geografie, istorie, elină, matematică şi ştiinţe fizico-chimice. A primit, însă, mențiuni şi premii pentru desen și muzică. Și sportul îi plăcea. Făcea patinaj, înot şi mai ales gimnastică. Cei care l-au cunoscut în anii aceia spun că avea un corp de atlet, dar asta nu l-a întărit prea tare. A făcut varicelă și, din această cauză, a rămas repetent în clasa a IV-a.

"Liceu, cimitir al tinereții mele"

Faima rea a lui Bacovia s-a născut probabil în timpul anilor din liceu, când Bacovia a început să se simtă complexat de înfățișarea sa (după cum spunea regretatul Laurențiu Ulici). Bacovia era un estet și n-avea cum să se împace cu statura sa măruntă, trupul firav și chipul expresiv, dar departe de a fi frumos. Pentru ca nenorocirea să fie completă, Bacovia face în perioada liceului zona zoster, o eczemă imposibil de tratat. Toată viața avea să sufere din cauza acestei eczeme care îi sluțea fața. „Hidoşenia ei l-a torturat pînă la nebunie pe el, care era un desăvârșit estet”, avea să-și amintească peste ani un prieten al poetului. Bacovia și-a început studiile liceale "Principele Ferdinand” din Bacău la sfârșitul secolului al XIX-lea. Versurile care aveau mai târziu să-i aducă celebritatea (Liceu, - cimitir al tinereții mele/ Pedanţi profesor/ Şi examene grele.../Şi azi mă-nfiori) sunt rezultatul unei perioade extrem de chinuitoare. Pedepsele grele primite pentru cea mai mică abatere, l-au făcut pe Bacovia să-și amintească peste decenii: „Anii de liceu nu mi-au părut prea fericiți. Era prea multă asprime în şcoală şi prea puțină înțelegere” După terminarea liceului (cursul inferior), George Bacovia dornic să scape de chin sau pentru a câștiga simpatia fetelor care îl ignorau, se înscrie la Şcoala Militară din Iaşi. decizia se dovedește foarte proastă. După numai câteva săptămâni evadează pentru că nu mai putea suporta disciplina cazonă. Se întoarce în Bacău și își finalizează, cu chiu cu vai, studiile la Colegiul Ferdinand după multe reexaminări. Avea deja 22 de ani, dar nu reușește să obțină bacalaureatul, ci numai un certificat de absolvire a studiilor liceale.

În 1904 merge la București și se înscrie la Facultatea de Drept. un an mai târziu, renunță șu se întoarce în orașul natal. În 1907, mai face o încercare și se înscrie la Facultatea de Drept din Iaşi. Abia în 1911 reușește să obţină diploma de licenţă. Se înscrie în Baroul Bacău, dar nu profesează.

Incapabil de altceva în afară de poezie

Nici după terminarea studiilor, Bacovia nu reușește să se integreze. Lucrează perioade scurte în slujbe mărunte. E profesor suplinitor în Bacău şi în comuna Călugăra, apoi copist la Prefectura Bacău, ajutor contabil. Se îmbolnăvește des şi renunță ușor la muncă. Îi plăcea, însă, să danseze, să bea în crâșmele din mahalalele Bacăului şi să mediteze. Poetul I.M. Rașcu spune că Bacovia se arunca în dans cu o furie care îi lăsa perplecși pe cei care îl cunoșteau. Era explozia cuiva care strânsese prea multe abțineri și decepții. Filologul Constantin Călin, care i-a dedicat lui George Bacovia teza sa de doctorat, susține că poetul era astenic, dezabuzat, un"om de prisos” incapabil să înfrunte "vâltorile grele“ ale vieții. Nici măcar ca poet n-a reușit să fie productiv. Abia la vîrsta de 35 de ani, i-a apărut prima carte, volumul Plumb, grație lui Ion Pillat („prietenul care mi-a adunat cu de-a sila versurile”). Opt ani mai târziu, datorită altor prieteni a apărut și ediția a doua a cărții. A participat la cenacluri şi la facerea mai multor reviste literare, dar fără să se implice niciodată serios. De altfel, întreaga sa operă cuprinde numai șapte volume de poezie (dintre care unul postum), o carte de poeme în proză şi un mic roman de treizeci de pagini.

Salvatoarea Agatha

În tinerețe, frecventa cafenelele, birturile, tavernele, mustăriile şi cârciumile cu lăutari, unde bea vin, niciodată bere. Era un băutor de nădejde şi un boem care nu prea dădea pe acasă. De altfel, ani întregi nu l-a așteptat nimeni. Viața sentimentală a poetului a fost la fel de chinuitoare ca și cea socială. A avut un fiu natural, nerecunoscut legal dintr-o relație pasageră. În cele din urmă, s-a căsătorit cu Agatha Grigorescu, o fată orfană de ambii părinți încă din adolescență, mai tânără decât el cu 14 ani. Gurile rele spun despre Agatha, absolventă a Facultății de Litere şi Filosofie din București, ea însăși poetă, că era o ambițioasă fără scrupule, care-l luase de bărbat din dragoste pentru poezie. Agatha s-a dovedit, însă, o binecuvântare. A preluat repede comanda şi s-a ocupat de opera lui. L-a protejat şi i-a rezolvat problemele până la sfârșitul vieții în 1957. chiar și după aceea s-a ocupat de posteritatea poetului. Ei i se datorează casele memoriale din Bacău şi București, editarea operei sale şi organizarea unui festival care să-i poarte numele. Cei doi au avut un băiat, Gabriel, devenit ulterior custodele casei memoriale, apoi, după moartea mamei, coordonator al Cenaclului Literar „George Bacovia”.