Actorul Ion Dichiseanu e condus astăzi pe ultimul drum. Rămas bun, maestre!

Actorul Ion Dichiseanu e condus astăzi pe ultimul drum. Rămas bun, maestre!

Astăzi e o zi tristă pentru cinematografia românească și pentru toată lumea care l-a admirat pe Dichi. E ziua în care marele actor, care a bucurat generații, e condus pe ultimul său drum.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului Ion Dichiseanu a fost depus, ieri, în foaierul Teatrului Nottara, teatru pe scena căruia actorul a urcat vreme de 40 de ani. De acolo va porni cortegiul funerar astăzi, la ora 10.00, spre cimitirul Bellu, acolo unde ”Dichi” își va dormi somnul de veci, alături de alți mai artiști români.

Slujba de înmormântare va avea loc la ora 12.00, la cimitirul Bellu. Actorul va avea parte de onoruri militare, fiind una dintre personalitățile decorate de președintele Klaus Iohannis.

Ion Dichiseanu are un loc de veci pe Aleea Artiștilor, alături de cele mai importante nume ale scenei, trecute în neființă. Familia se așteaptă la un număr mare de admiratori care să vină să-și ia adio de la cel care a fost Ion Dichiseanu și să-i aducă un ultim omagiu. În același timp, familia trebuie să aibă grijă ca normele sanitare în vigoare să fie repectate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ieri, Ioana, fiica actorului, deși devastată de durere, a fost cea care s-a ocupat de cele mai multe dintre aranjamentele pentru funeralii.

Actorul Ion Dichiseanu a murit joi, la vârsta de 87 de ani. Era internat de mai bine de trei luni la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din cauza unor probleme de sănătate.

Ion Dichiseanu lasă în urmă, pe lângă o carieră impresionantă, o poveste de viață senzațională.