AUR a luat fața USR PLUS. Partidul lui George Simion ocupă locul al treilea în preferințele românilor

AUR a luat fața USR PLUS. Partidul lui George Simion ocupă locul al treilea în preferințele românilorsursa foto. EVZ

Surpriză pe scena politică, unde AUR, partidul condus de George SImion a luat fața celor de la USR PLUS și a ajuns să ocupe locul al treilea în preferințele de vot ale românilor.

Partidul AUR a depășit Alianța USR PLUS în intenția de vot a românilor, conform unui sondaj de opinie realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde.

Sociologul Vladimir Ionaș, reprezentant al Grupului Avangarde susține că ascensiunea AUR în sondaje vine pe fondul încrederii tot mai scăzute pe care românii o au în partidele politice vechi.

Potrivit spuselor sale, AUR reușește să rupă tot mai mult din electoratul USR PLUS, astfel că alianța a înregistrat o scădere în intențiile de vot ale românilor.

„Pot confirmă faptul că AUR a depășit USR PLUS în sondaje. Nu pot spune momentan procente, dar într-adevăr, AUR este al 3-lea partid din România, după PSD și PNL. Nu este o diferență foarte mare între AUR și USR PLUS, dar a reușit să depășească în intenția de vot USR PLUS”, a declarat Vladimir Ionaș pentru Ziare.com.

AUR a depășit USR PLUS în sondajele INSCOP

Potrivit unui grafic din cercetare prezentat de șeful INSCOP, Remus Ștefureac, pe contul său de Facebook, opțiunile românilor se îndreaptă, în primul rând, spre PSD, cu 30,6%, urmat de PNL, cu 26.3% și AUR, cu 15.3%. Pe locul al patrulea se clasează Alianța USR PLUS, cu 14.2%.

La alegerile parlamentare de anul trecut, partidul lui George Simion a reușit performanță de a depăși formațiuni precum PRO România și PMP, obținând un scor de aproape 10%. Acesta i-a asigurat un loc în Parlamentul României.

 Un viitor guvern AUR?

Sociologul Gelu Duminică, profesor asociat al Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București, a afirmat că partidul AUR are șanse destul de mari să devină cea de-a doua forță politică a țării, la viitoarele alegeri. Așa s-a întâmplat și în 2000, la alegerile parlamentare, când PRM, partidul condus de Vadim Tudor a devenit al doilea partid politic al țării, după PSD. Drept urmare, n-ar fi exclus, apreciază Gelu Duminică, să vedem, la următoarele alegeri, un viitor Guvern din care să facă parte și AUR.

„Viitorul AUR depinde foarte mult de cei care sunt în spatele acestui partid, și nu mă refer la electori, ci la cei care au gândit această formațiune politică. Nu îl am în vedere pe domnul Târziu, Simion și cei care sunt în față. Din punctul meu de vedere, această formațiune politică are motorul în altă parte, dar nu aș putea să va spun unde. Însă, e cu totul în altă parte decât ceea ce vedem noi că leadership.

Personal, cred că AUR va crește până la următoarele alegeri și va avea un rezultat bun. AUR va continuă să catalizeze toate nemulțumirile celor din societatea românească și a celor care experimentează lehamitea. Nu m-ar miră deloc că la următoarele alegeri să devină chiar partidul numărul 2 în România, nu neapărat numărul 3.

Totul este posibil (n. red. – întrebat dacă am putea să asistăm la un Guvern cu AUR). Istoria ne-a demonstrat că, din păcate, lucrurile de genul acesta, pot fi posibile”, a spus sociologul Gelu Duminică.

Ne puteți urmări și pe Google News