Pericol pentru șoferii care merg la munte. Bucăți de stâncă s-au desprins și au căzut peste șosea

Pericol pentru șoferii care merg la munte. Bucăți de stâncă s-au desprins și au căzut peste șosea

Autorităţile din judeţul Prahova atrag atenţia asupra pericolului pentru traficul rutier pe care-l reprezintă desprinderea unor bucăţi de stâncă pe drumul judeţean 713 - TransBucegi, care traversează Parcul Natural Bucegi şi face legătura între judeţele Prahova şi Dâmboviţa. Din cauza căderilor de pe versant, pe acest tronson au fost impuse restricţii de circulaţie.

Blocuri de stâncă şi bolovani s-au desprins de pe un versant şi au căzut, în ultimele zile, pe DJ 713, între kilometrul 2+300 şi kilometrul 2+500.

Conform datelor furnizate de Consiliul Judeţean Prahova, care are în administrare acest tronson de drum, căderile de pietre şi bolovani au loc pe sensul către Cabana Dichiu, în afara zonei de siguranţă a drumului judeţean, versantul împădurit aparţinând Domeniului Silvic al Statului şi aflându-se în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor. Este vorba despre o suprafaţă de teren care face parte din Parcul Natural Bucegi şi este "într-un amplu proces de eroziune”.

"Acest fenomen, apărut după trecerea iernii, a dus la dislocarea unor bucăţi de stâncă de diverse dimeniuni, care la acest moment reprezintă un real pericol pentru siguranţa circulaţiei rutiere. Consiliul Judeţean, în calitate de administrator al drumului, a întreprins o serie de măsuri urgente, privind instituirea unor restricţii de circulaţie şi montarea de indicatoare rutiere de avertizare a pericolului. De asemenea, i-a convocat pe reprezentanţii Direcţiei Silvice Prahova, în administrarea cărora se află versantul amintit, pentru a se stabili modul în care poate fi oprită căderea bucăţilor de stâncă pe carosabil şi, totodată, dacă poate fi stopat fenomenul de eroziune”, informează, marţi, pe Facebook, Consiliul Judeţean Prahova.

Ne puteți urmări și pe Google News