DNA anchetează mai multe sedii ale IPJ Suceava. Dosar care vizează suspiciuni de corupție.

DNA anchetează mai multe sedii ale IPJ Suceava. Dosar care vizează suspiciuni de corupție.sursa foto: EVZ

DNA a demarat percheziţii la Poliţia Vicovu de Sus şi la alte sedii ale IPJ Suceava, într-un dosar bazat pe suspiciuni de corupţie la adresa unor șefi locali.

Ofiţerii DGA fac, joi, mai multe percheziţii la sedii ale Poliţiei din judeţul Suceava, într-un dosar în care există suspiciuni de corupţie, au precizat, pentru News.ro, surse oficiale.

Mai multe percheziţii sunt efectuate, joi, de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava- la Poliţia Vicovu de Sus şi la alte sedii ale IPJ Suceava. Este vorba de un dosar care vizează suspiciuni de corupţie, instrumentat de DNA. Un poliţist ar fi ajuns sub influența alcoolului la locul unui eveniment sesizat prin 112. Echipajul chemat ulterior de cetăţeni nu ar fi luat măsuri pentru testarea şi sancţionarea acestuia.

Șeful Poliției Vicovu de Sus, ajuns băut la un incident, este acoperit de subalterni

Una dintre percheziţii are loc la Poliţia Vicovu de Sus. Șeful acestei unități, dar şi mai mulţi agenţi subalterni ai acestuia sunt suspectaţi într-un dosar penal al DNA deschis în urma unei sesizări din anul 2020., pe baza unor fapte la regimul rutier.

Potrivit publicației Monitorul de Suceava, mai multe instituții publice din județul Suceava (IPJ Suceava, sediul Poliției Vicovu de Sus și sediul Postului de Poliție Straja), dar și 3 locuințe particulare sunt vizate de percheziții.

Incidentul a avut loc în vara anului trecut, la Straja, precizează publicația locală. O persoană a sunat la 112 pentru a cere sprijinul poliției, iar la fața locului s-a deplasat șeful de post de la Straja. Oamenii au presupus că acesta era băut, așa că au sunat din nou la 112. Colegii polițistului de la Straja au venit și l-au testat cu aparatul etilotest, însă rezultatul a ieșit negativ.

Cetățenii care au făcut reclamația susțin că polițiștii de la Vicovu de Sus ar fi încercat să-și acopere colegul. În prezent, procurorii DNA Suceava încearcă să stabilească dacă reclamațiile sunt întemeiate. În funcție de probele ce vor fi găsite se va stabili dacă va fi pusă sub acuzare vreo persoană sau mai multe și infracțiunea respectivă.

 

Ne puteți urmări și pe Google News