Voi demonstra că așa stau lucrurile, referindu-mă la harababura legislativă din domeniul Muncii și din domeniul Sănătății.

Ambele subiecte sunt la ordinea zilei. Guvernul își urcă astăzi în cap, peste numai câteva ore, mai toate confederațiile sindicale din România. Și nu întâmplător. În ceea ce privește harababura din Sănătate, noaptea trecută am avut o nouă mostră.

Cireașa pe tort. Un ordin de ultimă oră al Ministerului Sănătății, care schimbă din nou criteriile carantinării.

Nu este deloc exclus să se ajungă astăzi la acea masă critică a protestanților de natură să rupă coloana vertebrală a Guvernului. Dacă nu va fi azi, va fi mâine. Toate confederațiile sindicale s-au răsculat și, în ciuda timpului nefavorabil, a pandemiei și a restricțiilor de tot felul, fac eforturi mari de a scoate cât mai multă lume în stradă. Motive de supărare sunt multe. Dar cel mai grav dintre toate e măsura de ultima oră a Executivului de amputare a sporurilor salariale, fapt care reduce veniturile bugetarilor și nebugetarilor, deci îi afectează și pe cei care lucrează în privat, cu un procent cuprins între 15 și 40%. Este enorm în vremuri de criză economică.

De ce face Guvernul asta? Care este raționamentul pe care îl contrapun marile confederații sindicale? La prima vedere, avem de-a face cu o măsură cât se poate de corectă. S-au creat pe de-o parte mari discrepanțe, de multe ori nejustificate, între salariul real și veniturile încasate din cauza acestor sporuri, care s-au dat și cu rost și fără rost, și în mod rațional, și alandala, și în mod echitabil, și în mod inechitabil. Și, într-adevăr, de sporuri mari au beneficiat persoane care nu au făcut și nu au riscat nimic pentru a le obține. Este, firește, o situație anormală, care trebuie analizată și soluționată de un Guvern întreg la cap.

Atâta doar că, în urma unei analize cât de cât atente, rezultă faptul că, pretutindeni, aceste sporuri – multe nerușinate – sunt efectul unei complicități între stat, angajator – oricine a fost acesta – și sindicate. În mod tacit, a fost acceptată ideea abracadabrantă că lefurile încasate de angajați pot fi suplimentate pe căi mai mult sau mai puțin ocolite prin fel de fel de sporuri. Deci nu avem de-a face cu un abuz săvârșit de către unii și față de care puterea executivă, aflând cu surprindere ceea ce se întâmplă, este determinată să reacționeze.

Dacă întreaga aiureală a acestor sporuri a fost generată de cele trei părți, atunci cred că normal este ca tot cele trei părți să se așeze la masa tratativelor și să dezlege cumva, cum s-o mai putea, nodul gordian. Dacă trei hoți au plecat la furat pentru a jumuli viitorul României, nu putem asista fără a ridica dintr-o sprânceană cum unul dintre cei trei hoți, chiar căpetenia, care este statul, încearcă astăzi ca printr-o singură lovitură de baros să sfarme țeasta celorlalți doi hoți.

În trei au bramburit întreg mecanismul de venituri al salariaților și eu cred că tot în trei au obligația de a limpezi lucrurile. Cel puțin așa le-aș fi transmis, în termeni cât se poate de fermi, dacă aș fi fost președintele României. Acționând de capul lui – și încă nu în vremuri normale, ci în vremuri de criză economică – Executivul Cîțu riscă să își taie craca de sub picioare.

Și tot acum asistăm la o harababură cel puțin la fel de mare în domeniul Sănătății. În cursul nopții de marți spre miercuri, a fost publicat în Monitorul Oficial un nou ordin emis de Ministerul Sănătății privind criteriile de carantinare. Despre acest ordin, ieri seara târziu a vorbit pe posturile de televiziune Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății. Îmi este imposibil să număr de câte ori, într-un termen foarte scurt, au fost schimbate aceste criterii de carantinare.

Dar atenție. Criteriile transformate în act normativ sunt obligatorii. Conform criteriilor anterioare, dar și noilor criterii publicate acum în Monitorul Oficial, Bucureștiul trebuia să se afle de mai mult timp în carantină. Dar legea a fost edictată, a fost și publicată, nu însă și aplicată. Să fie de vină tot cetățenii? Sau poate „ciuma roșie”? Sau poate AUR? Sau poate „teroriștii” care protestează?

Haideți să încercăm să înțelegem, dacă cumva am putea înțelege, cum funcționează harababura. Recunosc mai sus o contradicție în termeni intenționată, care-mi aparține și pe care mi-o asum. În domeniul Sănătății, avem 1). legi cadru, votate în Parlament și contrasemnate de președintele Klaus Iohannis; 2). ordine peste ordine ale Ministerului Sănătății, care și ele au o putere de lege; 3). Ordine peste ordine semnate de Raed Arafat, în calitate de șef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă; 4). ordine –și ele cu putere de lege – ale unor autorități locale cum sunt direcțiile de sănătate publică, prefecturile și primăriile.

Deseori toate aceste acte normative se bat cap în cap. Și se mai întâmplă la fel de des, culmea, ca și normele care au un singur emitent să se bată la rândul lor cap în cap. În aceste condiții, cetățenii nu mai știu ce să citească, ce să înțeleagă, ce să bage la cap și ce să aplice. În aceeași situație se află și polițiștii și jandarmii. Respectiv cei chemați să monitorizeze aplicarea legii și să sancționeze încălcările de acte normative. Harababura în acest domeniu este desăvârșită.

Și într-un domeniu și în celălalt, această vraiște legislativă are până la urmă consecințe fatale pentru cetățeni. Dacă-i lovești peste noapte pe salariați, retezându-le în mod dramatic veniturile, fără să pui nimic în loc, adică să le tai sporurile fără a le mări salariile corespunzător, îi aduci pe oameni la sapă de lemn. Unii vor deveni victimele acestor măsuri, pentru că nu vor mai avea bani suficienți pentru a-și satisface necesitățile vitale.

Dacă procedezi în același fel și în domeniul sănătății, numărul victimelor poate să crească exponențial. Este un alt mod de a tăia oxigenul unei națiuni care, la figurat cel puțin, devine pe zi ce trece tot mai intubată.