Stând în jilt, la lumina uleiului de rapiță, în iarna grea 1849-1850 Zoe Golescu, „mămicuța” celor patru frați Golești, răsfoia câte o gazetă ce se întâmpla să-i cadă în mână.

L'Europe Democratique i se pare că „este ce a citit mai bun până astăzi în de-ale politicei” și ar vrea să se și aboneze la ea, „dacă nu costă prea mult”.

Ar vrea să afle mai multe, să citească mai mult, dar censura, „acest act arbitrar din partea unei Puteri civilizate”, îi ține „ca la secret”, în „deplină necunoștință de tot ce se întâmplă în lume”.

Gazetele sunt oprite.

Afară de Jurnal de Debats, niciun altul – pare-se – nu pătrunde în țară.

Ba și acesta, de cum cuprinde ceva „cât de puțin liberal”, este oprit de censura rusească.

Zoe Golescu și nepoatele, „revoluționarele”, ar vrea să aibă – și cer – cărți republicane, „roșii”.

Mămicuța ar vrea mult să citească Les derniers moments de la Pologne, cartea „faimosului” Mickiewicz.

Dar nu este ușor să le aibă.

La București cărți nu se vând: „spiritul intelectual a părăsit Capitala noastră… Sărman spirit! Și-a luat sborul spre alte meleaguri, unde inteligența nu e gonită cu cnutul”.

Scriu și iar scriu scrisori.

Scrie măicuța, iubitoare, sensibilă, credincioasă în Dumnezeu, „care e bun și milos cu cei care se supun fără murmur supremei sale voinți”.

Scrie nesdruncinată în nădejdile ei scrisori vrednice de cele mai bune tradițiuni epistolare și care-și pot afla – unele – loc de cuviință în antologia literaturii „mamei” și „Româncei”.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric