Posibilitatea efectuării de vaccinuri în farmacii este stabilită prin lege, dar acest proces trebuie reglementat printr-un ordin, a declarat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății.
Posibilitatea efectuării de vaccinuri în farmacii este stabilită în lege, dar în prezent nu se are în vedere acest lucru, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.
„Nu avem în vedere acest lucru în acest moment (n.r. efectuarea de vaccinuri în farmacii), dar în legea farmaciei este, de altfel, stabilită posibilitatea. Repet, nu de acum, este de câţiva ani de zile posibilitatea ca teoretic farmaciile să facă şi vaccinuri, ca în farmacii să se facă şi vaccinuri, dar lucrul ăsta trebuie reglementat prin ordin din ministru. Nu este nimic în lucru în acest moment”, a declarat Vlad Voiculescu duminică, într-o conferinţă de presă.
Efectuarea de vaccinuri în farmacii. Ce condiții trebuie îndeplinite
Zilele trecute, preşedintele Comitetului Naţional pentru Coordonarea Activităţilor privind Vaccinarea împotrivaCOVID-19, medicul Valeriu Gheorghiţă, declara că farmaciile care ar urma să intre în circuitul pentru vaccinare ar trebui să îndeplinească o serile de condiţii, între care aceea de a putea asigura intervenţia în caz de reacţie anafilactică.
„În primul rând, de a avea dreptul de liberă practică, de a avea posibilitatea de a asigura intervenţia în caz de reacţie anafilactică, de a oferi posibilitatea de prim ajutor”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, într-o conferință de presă.
Medicul Valeriu Gheorghiță a mai punctat că farmaciile care ar urma să efectueze vaccinarea trebuie să respecte condiţiile de păstrare a serului, dar și să dispună de un spațiu suficient de mare în care persoanele vaccinate să poată aştepta cele 15 minute după inocularea serului.
„Sunt condiţii care se regăsesc în cabinetul de medicină de familie, nu sunt condiţii excepţionale”, a adăugat el.
511.290 doze de vaccin Pfizer sosesc luni în România
O nouă tranşă de vaccin Pfizer/BioNTech va ajunge luni în România, acestea urmând să fie livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara, a informat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19.
Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă, precizează informarea transmisă duminică de către CNCAV.
Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite după cum urmează:
Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 171.990 doze;
Centrul Regional de Depozitare Braşov: 66.690 doze;
Centrul Regional de Depozitare Cluj: 76.050 doze;
Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 58.500 doze;
Centrul Regional de Depozitare Craiova: 33.930 doze;
Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 45.630 doze;
Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 58.500 doze.