Petru Manoliu și prietenii săi sunt arestați, în 1950, sub acuzația de complot și atentat la viața lui Gheorghiu Dej. La proces a atârnat greu și ascultarea posturilor de radio Vocea Americii, BBC sau Radio Paris.

Arestată pentru că asistase la conferințele pe care filosoful Petru Manoliu le ținea prietenilor săi, la ceea ce el numea Universitatea Liberă, Alice Voinescu declara, în anchetă, „mărturisesc că n-am înțeles nimic, cu toată voința de a mă ține la curent”.

Despre calvarul lotului de deținuți politic Petru Manoliu, scrie Ion Pantazi în cartea sa „Am trecut prin iad”, apărută, în 1997, la editura Stindardul Românilor din Munchen.

„Plimbându-mă nervos del a un capăt la altul al celulei, îmi revine cu aceeași claritate în minte Reduitul de la Jilava cu camerele 9-12.

Profesorul Petru Manoliu, doctorul Tavernier, avocatul Caleia și arhitectul Ursescu făceau parte din lotul „Alice Voinescu”.

Ea era profesoara universitară la Conservatorul de Artă dramatică și am cunoscut-o bine, fiind vară primară cu mama mea.

Deseori vara, în timpul concediului, venea la noi la țară.

O intelectuală de mare clasă, fiind dată afară de la catedră, nu avea din ce trăi și ținea conferințe cu caracter filozofic, acolo unde era invitată în acest scop.

Astfel a ținut câteva prelegeri și în casa arhitectului Ursescu, alternând subiectele cu profesorul Petru Manoliu (...)

Mi-aduc aminte de povestirile celor din grupul „Alice Voinescu” în legătură cu întâlnirile lor în casa Ursescu, despre arestarea lor, dar mai ales de tragi-comedia anchetei!

Arhitectul Ursescu nu a luat parte la aceste ședințe cu caracter filozofic, istoric și literar, deoarece era plecat din București la un șantier de construcții, pe care îl conducea (...)

Au fost acuzați de complot împotriva orânduirii sociale, organizație pentru răsturnarea prin forță a guvernului, înaltă trădădare, intenție de spionaj și câte și mai câte!?!

Bineînțeles că nu puteau recunoaște astfel de acuzații, care nu aveau nimic de a face cu realitatea.

Au fost crunt bătuți și toată lumea a recunoscut până la urmă totul!

A recunoscut și arhitectul Ursescu, care era nevinovat și „la propriu, și la figurat”!

Dar iată că, într-o bună zi, întreg lotul a fost scos din Jilava, dar nu pentru a fi judecat, ci pentru o nouă anchetă!

Probabil că, analizându-se dosarul întocmit, Securitatea a ajuns la concluzia că acuzațiile sunt mult prea grave, că evident bandiții trebuiesc închiși, dar dosarul trebuie complect schimbat pentru a fi altfel încadrați.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric