Rețea suceveană destructurată. Au furat la Londra cărți rare în valoare de peste 2,5 milioane de euro
- Radu Balaj
- 31 martie 2021, 07:48
În noaptea de 29 spre 30 ianuarie 2017, 240 de cărți rare au fost furate dintr-un depozit de lângă aeroportul Heathrow din Londra. Între cărțile rare furate se numărau lucrări foarte valoroase ale lui Galileo Galilei, Isaac Newton ori Leonardo da Vinci, precum și o ediție din 1569 a „Divinei Comedii“ a lui Dante Aligheri. Suceveanul Gavril Popinciuc este este cel care a plănuit și finanțat un jaf celebru în urmă cu 4 ani.
Suceveanul Gavril Popinciuc mai este cunoscut mai mult sub numele de ”Cristi Huiduma”. El este este cel care a plănuit și finanțat un jaf celebru în urmă cu 4 ani.
Volume rare, extrem de valoroase, furate la Londra
În noaptea de 29 spre 30 ianuarie 2017, 240 de cărți rare au fost furate dintr-un depozit de lângă aeroportul Heathrow din Londra. Între cărțile rare furate se numărau lucrări foarte valoroase ale lui Galileo Galilei, Isaac Newton ori Leonardo da Vinci, precum și o ediție din 1569 a „Divinei Comedii“ a lui Dante Aligheri.
Volumului „De Revolutionibus Orbium Coelestium“, scris de marele astronom Nicolaus Copernicus, ediția din 1566, care conține teoria acestuia conform căreia Soarele este centrul Universului, a fost cea mai valoroasă lucrare furată. Lucrarea era estimată la 215.000 de lire sterline. Jurnaliștii de la revista Vanity Fair au vorbit cu anchetatorii acestui caz. Astfel ei au aflat cum au fost prinși hoții și s-a reușit recuperarea celor mai multe din cărțile furate.
Anchetatori români implicați în soluționarea cazului
Procurori români implicați în rezolvarea acestui caz. Alina Albu, de la DIICOT, și Tiberius Manea, șeful departamentului de investigare a crimelor organizate în cadrul Poliției Române, au colaborat cu colegii din străinătate „Scopul meu era să recuperez cărțile. Am devenit cumva obsedat de acest lucru”, le-a spus Tiberius Manea jurnaliștilor americani. Tiberius Manea a luat legătura cu David Ward de la Scotland Yard.
După ce a urmărit peste 70 de ore de înregistrări video de pe drumurile din jurul depozitului, acesta din urmă a văzut un Renault albastru hatchback parcând pe 29 ianuarie 2017, la ora 21, lângă drumul adiacent depozitului, relatează MonitorulSV.
Din autoturism au coborât trei bărbați. Doi dintre ei au escaladat clădirea. După cinci ore și 15 minte, la ora 2:50 dimineața, au ieșit din depozit. Autoturismul a fost identificat după numerele de înmatriculare. Ea a fost găsită abandonată în sudul Londrei.
Deși actele erau falsificate, în baza de date apărea ca proprietar un român trăind în Marea Britanie. Românul nu a fost găsit în bazele de date ale Scotland Yard. Anchetatorii Scotland Yard s-au întâlnit prima oară cu Tiberius Manea și echipa sa în martie 2017 la sediul Europol de la Haga.
Suspectul principal a fost urmărit permanent
Tiberius Manea și echipa sa au început să îl supravegheze sub acoperire pe „Cristi Huiduma”. Procurorul DIICOT Alina Albu auzise de Popinciuc atunci când investigase un caz legat de Ioan Clămparu, unul dintre cei mai cunoscuți interlopi din România. Acesta a fost ani în șir pe lista persoanelor căutate de Interpol, fiind arestat în 2011. Mergând mai departe pe fir, investigatorii români au descoperit că Popinciuc era lider într-o rețea transnațională de trafic cu țigări de contrabandă.
Alina Albu le-a spus jurnaliștilor de la Vanity Fair că Popinciuc a finanțat jaful făcut la depozitul din Londra și tot el a selectat echipa. Potrivit procurorului DIICOT, Popinciuc a făcut echipă cu un alt român, Cristian Ungureanu. Cei doi și locotenenții lor au creat un grup ce trimite mici echipe să comită jafuri doar în afara României, bănuind că detectivii străini nu îi vor identifica, mai precizează sursa citată.
Identificări pe baza probelor ADN
Dovezile au început să se strângă. Analiștii au prelevat probe ADN de pe un levier lăsat la depozitul de unde fuseseră furate cărțile de milioane de euro. A fost identificat astfel Daniel David. Probele ADN descoperite pe Renault-ul folosit la jaful cărților foarte rare s-au dovedit a fi cele ale lui Narcis Popescu. Identitățile celorlalți doi participanți la jaf – Victor Opăriuc („Blondie”) și Daniel David („Tizu”) au rezultat din urmărirea mișcărilor altor membri ai grupului infracțional.
Folosind interceptările telefonice și datele zborurilor, Scotland Yard a retrasat mișcările trio-ului care a comis jaful. Pe 27 ianuarie 2017, Opăriuc și David au zburat de la Iași la Londra. Au mers cu Renault-ul lui Popescu în sudul Londrei, unde au stat până în seara zilei de 29 ianuarie 2017, când au comis jaful.
După faptă și ... pedeapsă
În data de 2 octombrie 2020, românii angrenați în ceea ce jurnaliștii au denumit „Misiune imposibilă“, respectiv jaful secolului în domeniul obiectelor de patrimoniu, și-au aflat sentințele, care par a fi ușoare în raport cu gravitatea faptei. Din grupare a făcut parte 12 persoane, iar lider ar fi fost suceveanul Gavril Popinciuc și secondant Cristi Ungureanu, de 41 de ani, din Neamț.
Ei aveau rol de supraveghere și control, fiind întotdeauna prezenți la locul spargerilor. Infractor a fost și un frate al celui din urmă, Ilie Ungureanu. Magistrații londonezi au decis ca Gavril Popinciuc să stea după gratii 5 ani și 8 luni. Cristi Ungureanu a primit 5 ani și o lună.
Narcis Popescu a primit 4 ani și 2 luni, Marian Albu și Traian Mihulca au luat câte 4 ani. Ilie Ungureanu și Victor Opariuc au fost condamnați la 3,8, respectiv 3,7 ani. Tot 3 ani și 8 luni au primit Viorel Paragină și Liviu Leahu, Daniel David a fost condamnat la 3 ani și 7 luni, Paul Popeanu la 3 ani și 3 luni, iar Marian Mămăligă, la 4 ani.