Tricolorele, dărâmate după ce au pierdut calificarea la Tokyo: „Am irosit o şansă mare”
- Ioan Valentin Oprea
- 22 martie 2021, 16:10
Victoria obţinută de România în ultimul meci de la turneul preolimpic găzduit de Podgorica nu a fost de ajuns. Reprezentativa tricoloră a spus adio Olimpiadei de la Tokyo, iar fetele antrenate de Adrian Vasile au izbucnit în lacrimi pe parchetul din Muntenegru.
Selecţionerul naţionalei de handbal feminin a României, Adrian Vasile, şi-a putut, la rândul său, cu greu stăpâni emoţiile. Vizibil dezamăgit de ratarea calificării la Jocurile Olimpice din această vară, tehnicianul în vârstă de 38 de ani rămâne de părere că vedeta Cristina Neagu şi celelalte coechipiere ale sale puteau să obţină un succes la o diferenţă mai mare, în confruntarea cu gazdele din Muntenegru.
„Este un moment foarte trist, e foarte amar pentru noi. Importanţa acestui meci a fost uriaşă. Era un vis pentru noi să ajungem la Olimpiadă, iar fetele au luptat pentru acest obiectiv timp de patru ani. Am simţit că eram acolo, că am fost foarte aproape. Îmi e foarte greu să vorbesc” a fost prima reacţie a lui Adrian Vasile, de la sfârşitul partidei cu muntenegrencele.
Reproşurile lui Adi Vasile
Selecţionerul îşi face, de unul singur, mea culpa şi regretă că nu a intevenit încă din primele minute pentru a schimba strategia de joc. Adrian Vasile crede însă că naţionala are capacitatea să treacă peste acest eşec şi să revină în forţă la următoarele turnee finale. „Am suferit mult şi ne va lua ceva timp până când ne vom reveni. Trebuie să luăm lucrurile bune şi să conştientizăm că avem viitorul în faţă. Când mă uit în oglindă, simt că trebuia să schimb ceva mai rapid, să încerc altceva mai devreme” a mai adăugat antrenorul, care o pregăteşte, în paralel, şi pe campioana CSM Bucureşti.
Pristăviţa plânge după Olimpiadă
Laura Pristăviţa, centrul Gloriei Bistriţa, e convinsă, pe de altă parte, că tricolorele ar fi învins Muntenegru la cel puţin cinci goluri diferenţă, dacă meciul s-ar mai fi prelungit puţin. Experimentata jucătoare în vârstă de 31 de ani afirmă că România a fost superioară gazdelor de la Podgorica şi doar neşansa a făcut ca tricolorele să nu obţină biletele pentru Olimpiada din Japonia.
„Chiar dacă am câştigat astăzi, nu suntem fericite. Mi-aş fi dorit să se prelungească meciul cu măcar un minut. Eram pe val şi cred că am fi putut să ne calificăm dacă am mai fi avut puţin timp la dispoziţie. Am avut o şansă mare, dar, din păcate, am irosit-o” a concluzionat Laura Pristăviţa. România s-a impus în disputa cu Muntenegru, cu scorul de 28 - 25, însă, pentru a încheia grupa pe primele două poziţii, era obligată să repurteze un succes la minim cinci goluri diferenţă.