De ce Millennialii și generația X sunt mai predispuși la depresie și boli decât generațiile mai vechi

De ce Millennialii și generația X sunt mai predispuși la depresie și boli decât generațiile mai vechi

Un studiu național din SUA a arătat că generațiile ultimilor ani prezintă o scădere alarmantă a stării de sănătate în comparație cu părinții și bunicii lor când erau la aceeași vârstă.

Potrivit site-ului News-Medical.net, autorii studiului au constatat că, în comparație cu generațiile anterioare, membrii așa-numitelor Generației X și Generației Y sau „Millennials” au prezentat o sănătate fizică mai slabă. Cu niveluri mai ridicate ale unor practici nesănătoase, cum ar fi consumul de alcool și tutun, dar și anxietate și depresie, scrie Sciencetimes.

Hui Zheng, profesor de sociologie al Universității de Stat din Ohio, unul dintre autorii studiului, spune că, și mai alarmant, la aceste generații apare posibilitatea unor niveluri mai ridicate ale bolilor și chiar decese, în comparație cu generațiile părinților și bunicilor lor.

Descoperirile au fost publicate în Jurnalul American de Epidemiologie.

S-au folosit date din Sondajul Național de Examinare a Sănătății și Nutriției din 1988-2016, care a implicat peste 62.000 de respondenți, precum și din sondajul național privins starea sănătății, care a implicat peste 625.000 de respondenți. Cercetătorii au descoperit că măsurătorile sănătății fizice s-au înrăutățit de la generația Baby Boomer (cei născuți după Al Doilea Război Mondial) până la Generația X(cei născuți intre 1965 și 1980), și Millennials ( născuți între 1981 și 1999).

Pentru albi, creșterea sindromului metabolic s-a dovedit a fi principalul vinovat, în timp ce creșterea inflamației cronice a fost observată cel mai mult la americanii de culoare, în special la bărbați.

Obezitatea are și ea o vină

Obezitatea ar putea contribui la explicarea unei astfel de creșteri a sindromului metabolic, deși aceasta nu se aplică și în cazul inflamației cronice.

Zheng a explicat că nu doar factorii de sănătate generală sunt îngrijorători pentru un reprezentant al acestor generații mai tinere.

Rezultatele au arătat că nivelurile de depresie și anxietate au crescut pentru fiecare generație de albi aparținând așa-numitei generații War Babies(cei născuți între 1943 și 1945).

O altă concluzie a studiului a fost că, și pentru albi și negri, posibilitatea de a consuma droguri a atins apogeul în timpul generației Boomers, mai ales la cei născuți între 1956 și 1964, redusă ulterior, apoi a crescut din nou, pentru sfârșitul Generației X. Photo 42254791 © Threerivers11 - Dreamstime.com

Ne puteți urmări și pe Google News