La 5 mai se vor împlini două sute de ani de la moartea lui Napoleon, pe insula Sfînta Elena. Rămăşiţele pămînteşti ale lui Napoleon Bonaparte au fost aduse la Paris în 1840 şi depuse la Domnul Invalizilor.

Deși acest bicentenar pare a sta sub semnul disputelor și discordiei în Franța, Napoleon rămâne unul dintre cele mai studiate personaje din istorie. Pentru cuceririle sale militare, pentru intervențiile sale politice și pentru viața sa privată.

Un articol din presa italiană arată care erau obiceiurile culinare ale lui Napoleon. Fără extravaganțe și fără mese pantagruelice. Un dicton încă de pe vremea cînd era consul a intrat în legendă. Napoleon spunea: „Dacă vrei să mănânci bine, ia masa cu al doilea consul, dacă vrei să mănânci mult, ia masa cu al treilea Consul, iar dacă vrei să mănânci repede, ia masa cu mine”.

După cum scrie sursa citată, Napoleon nu era un gurmand, ci un mesean grăbit și neatent, care nu dedica mai mult de 15-20 de minute statului la masă. Prefera mâncărurile simple, urând prânzurile franceze lungi și comolicate. Napoleon sărea peste mese sau ajungea târziu la masă, forțându-și oaspeții să mânânce într-un ritm amețitor. Și nu doar că mănca repede, dar de multe ori se ajuta cu mâinile, preferând supele de cartofi, de fasole și de ceapă.

Se pare că bucătarii nu suportau toanele sale. A schimbat unsprezece în zece ani

Louis Constant Wairy, primul valet al camerei împăratului, scria în „Memoriile” sale că Napoleon prefera să ia masa singur, în fugă și fără ca măcar să aibă o față de masă. Adoar caisele și șnițelele și disprețuia vinul. Deși se îngrășa văzând cu ochii, nu-și pierdea armonia figurii. Masa Împăratului era monotonă, puțină carne, în mod special carne de oaie la grătar și pui cu sos, în care înmuia pâinea care îi placea foarte mult.

Aflat la Novellara, în Italia, între Reggio și Modena, lui Napoleone i s-a oferit un prânz somptuos, despre care a relatat istoricul Andrea Belletti („Istoria Reggio nell'Emilia”, 1925 ). Pe baza mărturiei lui Felice Altimani (1767 - 1849) se știe că, de îndată ce a ajuns în Novellara, autoritățile orașului l-au invitat pe Napoleon la un banchet somptuos. Dar, în stilul său caracteristic, a spus: „Se pierde mult timp cu asta, voi accepta un simplu dejun”.

Napoleon a mîncat foarte puțin, fără poftă, întrebînd de fiecare dată cînd poate pleca. Nu a uitat însă să ia cu el un fazan prăjit, pâine și o sticlă de vin pe care le-a savurat în timp ce călătorea pe Via Emilia.

Un pui mic, niște raci, ouă, ulei, usturoi și roșii

Dacă în timpul primei campanii din Italia Napoleon a gustat un fazan, în a doua campanie italiană (1800) a mâncat un pui care a devenit celebru sub numele de „Pollo alla Marengo”. La 14 iunie 1800, la Marengo, în provincia Alessandria, Napoleon, care de obicei mănca doar după-amiaza, conduce o bătălie decisivă. Și se deplasează continuu pe teren și dă ordine credinciosului său bucătar.

Dar austriecii reușesc să intre în posesia proviziilor francezilor. Așa că, după-amiaza, bucătarul personal al lui Napoleon, François Dunand, își trimite ajutoarele să caute ceva de mâncare în fermele din jur. Aceștia se întorc cu un pui mic, niște raci, ouă, ulei, usturoi și roșii. Dunand pune pe foc puiul, în ulei cu aromă de usturoi, adaugă roșiile, iar la final, pe farfurie, îl garnisește cu ouă prăjite și creveți la abur, cu puțin coniac. Creând astfel un fel de mâncare pe care Napoleon a dorit ulterior, de mai multe ori, să-i fie pregătit.

După campaniile din Italia, Napoleon a avut ocazia de a gusta și celebra șuncă de Parma.

https://ilfattoalimentare.it/pranzo-napoleone-prosciutto.html