Alertă pe drumurile din România. O ambulanță ce transporta o tânără gravidă s-a răsturnat

Alertă pe drumurile din România. O ambulanță ce transporta o tânără gravidă s-a răsturnat Accident puternic în Dâmbovița. Sursa foto: Arhiva EvZ

O ambulanţă care transporta o gravidă de 16 ani s-a răsturnat, miercuri seară, pe DN71, județul Dâmbovița, transmite ISU.

Miercuri seară, pe DN71, județul Dâmbovița, o ambulanță care transporta o gravidă de 16 ani s-a răsturnat.

O ambulanţă care transporta o gravidă de 16 ani a derapat şi s-a răsturnat pe DN 71, miercuri seara, pacienta şi asistentul medical fiind răniţi în accident, informează ISU Dâmboviţa.

„O ambulanţă a derapat şi a părăsit partea carosabilă, în comuna Buciumeni, sat Dealu Mare. La locul accidentului echipajele de pompieri au identificat două victime, asistentul medical şi o gravidă de 16 ani, care prezentau diferite contuzii. Paramedicii SMURD au acordat primul ajutor victimelor, ulterior acestea fiind preluate de două ambulanţe şi transportate la UPU Târgovişte”, precizează ISU Dâmboviţa.

Ne puteți urmări și pe Google News

La faţa locului au intervenit o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi două ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa.

O ambulanță care transporta o gravidă s-a răsturnat pe un drum în județul Dâmbovița. Incident înfiorător în apropiere de București

Miercuri dimineață, Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a transmis că pe DN2 (E85) Bucureşti - Urziceni, la kilometrul 19+100 de metri, la ieşirea din localitatea Afumaţi către Şindriliţa, în judeţul Ilfov, a avut loc o coliziune frontală între două autoturisme.

Potrivit primelor date, trei persoane au fost rănite, dintre care una este în stare critică.

Accident în Otopeni

Zilele acestea, un accident rutier a avut loc pe DN1, în orașul Otopeni. În urma incidentului, trei persoane au fost rănite. Oamenii legii care au intervenit la fața locului au stabilit că în accident au fost implicate o autoutilitară și un autoturism.

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN1 București-Ploiești, în localitatea Otopeni, județul Ilfov, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate o autoutilitară și un autoturism. Din primele date, trei persoane au fost rănite, dintre care doi minori”. Circulația pe sensul rutier către București a fost bloactă timp de 30 de minute.