Halep s-a retras din turneul de la Doha. Ce motiv se ascunde în spatele abandonului

Halep s-a retras din turneul de la Doha. Ce motiv se ascunde în spatele abandonului

Simona Halep s-a tretras din turneul de la Doha. În 2014, Simona Halep a câștigat acest turneu, învingând-o pe Angelique Kerber cu 6-2, 6-3.

Marți, Simona Halep s-a retras din turneul de la Doha. Inițial, celebra jucătoare de tenis a anunțat că își va lua o vacanță de două săptămâni după Australian Open, dar se pare că planurile sale s-au schimbat, scrie Eurosport.

Prin urmare, aceasta a decis să nu mai participe la turneul de la Doha. Simona Halep nu va fi singura prezență importantă care va lipsi de la acest turneu.

Bianca Andreescu, dar și Sofia Kenin au anunțat și ele că nu vor participa la acest, cele două jucătoare fiind rănite.

Simona Halep s-a retras din turneul de la Doha. A ajuns în sferturile de finală la Australian Open

Săptămâna trecută, Simona Halep, numărul doi mondial, a fost învinsă de americanca Serena Williams cu 6-3, 6-3, la Melbourne, în sferturile de finală ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.

Williams ,care a câştigat de şapte ori titlul la Melbourne, s-a impus fără mari probleme, după o oră şi 21 de minute.

Americanca a dominat fizic jocul, reuşind să îşi impună ritmul şi să fie mai bună chiar şi în schimburile lungi, în care Halep era considerată favorită. Halep nu a reuşit un joc prea bun la serviciu şi a greşit în momentele cheie ale partidei.

Halep a început greoi şi a fost condusă cu 2-0, dar a reuşit să revină şi a egalat, 2-2. Serena a făcut un break la 3-2 şi acesta s-a dovedit a fi decisiv pentru soarta primului set, adjudecat cu 6-3.

Simona Halep a arătat că este capabilă să întoarcă jocul în debutul setului secund, în care a condus cu 2-0 şi 3-1, însă nu a reuşit o desprindere decisivă, pierzându-şi serviciul după fiecare break. Al şaptelea ghem a fost decisiv pentru soarta setului şi a meciului, Williams reuşind să îl câştige la şasea sa şansă, încheind setul cu 6-3, după o serie impresionantă de cinci ghemuri.

Serena a încheiat meciul cu 4 aşi şi o dublă greşeală, iar Halep a avut 2 duble greşeli. Simona a pus de mai multe ori primul serviciu în teren (68%-55%), dar Williams a fost mai eficientă cu acesta, 77%-52%, în timp ce la al doilea Halep a avut o uşoară superioritate, 39%-38%. Serena şi-a creat nu mai puţin de 13 mingi de break, din care a transformat 6 (46%), în timp ce Simona a fructificat 3/4 (75%).

Ne puteți urmări și pe Google News