Cagliari are un nou antrenor. Care va fi soarta lui Răzvan Marin?

Cagliari are un nou antrenor. Care va fi soarta lui Răzvan Marin?Razvan Marin. Sursa foto Arhiva EVZ

Formaţia pentru care evoluează, sub formă de împrumut, mijlocaşul român Răzvan Marin, Cagliari, s-a despărţit de tehnicianul Eusebio di Francesco.

După o serie negativă de nu mai puţin de cincisprezece partide, în care trupa din capitala Sardiniei nu a bifat nicio victorie, conducerea lui Cagliari a decis să pună punct colaborării cu antrenorul în vârstă de 51 de ani.

Eşecul cu Torino le-a pus capac şefilor lui Cagliari

Şefii clubului, ce a sărbătorit, în 2020, un secol de la înfiinţare, nu au stat mult pe gânduri şi l-au numit, în locul acestuia, pe Leonardo Semplici, tehnicianul care a dus-o pe micuţa grupare din Ferrara, Spal, pe prima scenă a fotbalului italian.

„Cagliari a încredinţat conducerea sa tehnică lui Leonardo Semplici, care a semnat un contract cu clubul nostru valabil până în data de 30 iunie 2022. Caracterizat prin profesionalism, flexibilitate şi un bun simţ practic, Semplici este gata să preia frâiele echipei noastre” a sunat caracterizarea pe care i-au făcut-o reprezentanţii formaţiei de pe „Sardegna Arena” antrenorului de 53 de ani, pe pagina oficială a roş - albaştrilor.

Semplici a condus deja primul antrenament

Semplici a luat deja contact, la puţine ore după numire, cu tricolorul Răzvan Marin şi ceilalţi coechipieri ai săi. Împreună cu staff-ul său tehnic, din care fac parte Andrea Consumi, Rossano Casoni şi Alessio Rubicini, Semplici a început pregătirile pentru decisiva confruntare de pe terenul „lanternei roşii” din Serie A, Crotone. „Noul antrenor al lui Cagliari a condus ieri, alături de asistenţii săi, primul antrenament al echipei noastre” a mai informat site-ul oficial al grupării din Sardinia.

Echipa lui Răzvan Marin ocupă, în acest moment, locul al 18-lea din campionatul din „Cizmă”, ultimul retrogradabil în divizia secundă. Cagliari mai are de recuperat cinci puncte pentru a o egala pe AC Torino, prima trupă clasată deasupra liniei. Căpitanul Joao Pedro şi compania nu au mai reuşit să bifeze un succes din data de 25 noiembrie, când s-au impus în Cupa Italiei, în faţa Veronei.

Ne puteți urmări și pe Google News