A început divorțul lui Alin Oprea de la Talisman. Cum a fost prima înfăţişare
- Georgeta Petrovici
- 17 februarie 2021, 10:37
După rundele premergătoare, care s-au desfășurat în presă, divorțul a ajuns pe masa judecătorului. Va fi cu cântec, cei doi au dovedit deja că nu pot altfel.
A început divorțul lui Alin Oprea de la Talisman. Amintim că solistul trupei Talisman s-a separat de soția sa, Larisa, care a și plecat cu cei doi copii ai lor și trăiește la Londra, de mai mult timp. Alin Oprea și-a refăcut viața: s-a apucat de sport, și-a făcut implant de păr și are alături o nouă femeie, despre care spune că e „jumătatea” lui.
Cei doi se iubesc și se sprijină reciproc. A fost emoționant mesajul pe care i l-a transmis aceasta de ziua lui. Pe de cealaltă parte, în tot scandalul divorțului, s-au spus lucruri grele. Larisa l-a acuzat pe tatăl copiilor ei că a început să bea necontrolat. Dar și că făcea muzică de proastă calitate. El a încercat să explice și a spus că femeia are o mare parte din vină, pentru că ar fi avut mai multe relații extraconjugale.
A început divorțul lui Alin Oprea de la Talisman
După mult timp în care nu și-au vorbit, acum cei doi s-au revăzut din nou, fizic. „Un om normal ar fi venit să ne salute. Este prea mult ceea ce cerem, un bună ziua. Tot timpul găseşte motive pentru care să nu vorbească cu copiii. Ne-a îmbolnăvit pe noi toţi. Trebuie doar să dovedesc că merit numele de Oprea, în rest nu mai există martori şi alte dovezi”, a declarat Larisa pentru Antena1.
Citiți articolul integral în Rețete și vedete.