Octavian Bellu împlinește 70 de ani. Este unul dintre cei mai importanți antrenori de gimnastică din lume

Octavian Bellu împlinește 70 de ani. Este unul dintre cei mai importanți antrenori de gimnastică din lume

Octavian Ioan Atanase Bellu, unul dintre cei mai importanți antrenori de gimnastică din lume, împlinește 70 de ani. Născut la 17 februarie la Ploiești, Octavian Bellu a absolvit în anul 1974 Institutul de Eduație Fizică și Sport, specializarea gimnastică.

Octavian Bellu împlinește 70 de ani

Unul dintre cei mai importanţi antrenori de gimnastică din lume, Octavian Ioan Atanase Bellu, s-a născut la 17 februarie 1951, la Ploieşti, jud. Prahova. Astfel, renumitul antrenor de gimnastică împlinește miercuri frumoasa vârstă de 70 de ani.

Octavian Bellu a absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport (IEFS), promoţia 1974, specializarea gimnastică. Bellu este un fost practicant al atletismului, voleiului şi baschetului. Cariera de profesor de educaţie fizică și-a început-o în localitatea Valea Călugărească (1974-1978). A devenit apoi antrenor de gimnastică la Clubul Sportiv "Petrolul" din Ploieşti (1978-1981), potrivit Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului din România - Volumul II (Ed. Aramis, Bucureşti, 2002).

Începând cu anul 1981, a acceptat să lucreze, la Deva, ca antrenor la lotul feminin de gimnastică a României. A fost un moment de confirmare a profesionalismului săi și unul de afirmare internațională, în același timp. Din anul 1990 a devenit antrenor coordonator până în 2005.

Octavian Bellu a obținut un prestigiu internațional fabulos

Rezultatele excelente ale lui Octavian Bellu i-au adus un prestigiu internațional fabulos. El a primit Diploma de excelenţă pentru cariera de antrenor, în cadrul Galei Ilfov Sport 2013, eveniment desfăşurat la Hotel Hilton, 18 decembrie 2013.

Octavian Bellu a pregătit loturile olimpice, participând la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice, 16 ediţii ale Campionatelor Mondiale, 13 ediţii ale Campionatelor Europene, 5 ediţii de Cupă Mondială, 11 ediţii ale Campionatelor Europene de Juniori.

În 2007, World Records Academy i-a înmânat premiul pentru ''cel mai de succes antrenor din lume''. Octavian Bellu are în palmares 16 medalii olimpice de aur, 9 de argint, 14 de bronz şi peste 280 de medalii la Campionatele Mondiale, Campionatele Europene şi la Jocurile Olimpice. Sub coordonarea sa, echipa de gimnastică a României a câştigat cinci titluri mondiale şi două titluri olimpice, precum şi numeroase premii individuale.

În 2009, Octavian Bellu a fost inclus în International Gymnastics Hall of Fame

În 2009 a fost inclus în International Gymnastics Hall of Fame. Octavian Bellu a revenit la conducerea tehnică a lotului feminin de gimnastică la 1 iunie 2010.

Printre cele mai de succes gimnaste antrenate de Octavian Bellu se numără: Ecaterina Szabo, Simona Păucă, Daniela Silivaş, Lavinia Agache, Lavinia Miloşovici, Aurelia Dobre, Andreea Răducan, Monica Roşu, Simona Amânar, Gina Gogean, Cătălina Ponor, Sandra Izbaşa, Larisa Iordache.

Cu ocazia acestui moment special din viața sa, Octavian Bellu a oferit un amplu interviu pentru Agerpres în care încearcă să treacă în revistă cele bune și mai puțin bune din viață și din gimnastică.

Interviu al lui Octavian Bellu acordat Agerpres la acest ceas aniversar

AGERPRES: În afară de nenumăratele medalii obţinute, aţi avut ocazia în cariera dumneavoastră să o antrenaţi şi pe cea valoroasă gimnastă a lumii din toate timpurile, chiar dacă pentru puţin timp. Cum era Nadia ca sportivă şi care a fost prima impresie când aţi văzut-o în sala de antrenament? Octavian Bellu: Eu n-aş spune că am antrenat-o pe Nadia... aş fi foarte mândru să spun că am antrenat-o. Am prins-o la lot în ultima ei perioadă, în 1981, când se pregătea pentru Universiada de la Bucureşti. Nadia, la vârsta pe care o avea, şi cu toate că nu se mai antrenase cu aceeaşi ritmicitate, a reuşit să impresioneze la Universiadă şi să câştige pentru că ea avea ceva cu totul ieşit din comun.

Era o sportivă care se mobiliza foarte mult şi foarte bine în competiţie. La momentul respectiv a fost şi un motor pentru celelalte fete din echipă. Nadia a fost o sportivă... îţi lăsa impresia că ai stat lângă un geniu sportiv care nu ştii câte se vor naşte în perioada următoare. Cu toate că performanţele ei sunt întotdeauna un subiect de comparaţie, cum e acum cu Simone Biles... dar eu nu aş face comparaţii, pentru că Nadia Comăneci reprezintă persoana care a schimbat complet faţa gimnasticii mondiale.

”Nadia Comăneci a schimbat complet fața gimnasticii mondiale” a spus Octavian Bellu

Ce a făcut ea la Montreal a schimbat şi direcţia, şi perspectiva, şi tot ce însemna gimnastica până în momentul acela. Era o copilă care a făcut din gimnastică un sport, şi nu exagerez, care cel puţin la Jocurile Olimpice să fie pe acelaşi plan cu baschetul, de exemplu. La Atlanta am avut surpriza să văd sala plină ochi la gimnastică, o sală de 35.000 de spectatori, imensă. Era ca la un meci de baschet între cele mai bune echipe americane.

AGERPRES: Cum vă explicaţi faptul că odată cu retragerea dumneavoastră de la conducerea lotului feminin a început regresul gimnasticii româneşti?

Octavian Bellu: Eu nu aş lega retragerea noastră de regres... pentru că semne că lucrurile nu mai funcţionează aşa cum trebuia erau mai demult. Chiar eu am fost privit puţin aşa, ca un defetist, ca un personaj straniu când după Jocurile Olimpice de la Sydney, deci în 2000, am spus că lucrurile încet-încet se vor subţia şi la nivelul selecţiei.

Octavian Bellu împlinește 70 de ani