Stelian Ion anunță modificări majore în Justiție: „Procurorii au lucrat discret”
- Iulia Moise
- 13 ianuarie 2021, 20:32
Pe partea de corupție, s-a înregistrat un mare progres în ultimul timp, susține Stelian Ion, ministrul Justiției. Acesta a precizat că așteaptă bilanțul DNA.
Într-un interviu acordat postului de televiziune Antena 3, Stelian Ion, Ministrul Justiției, a declarat că pe partea de corupție vede un mare progres în ultimul timp. Stelian Ion a mai precizat că așteaptă bilanțul DNA. Acesta a mai spus că este important ca rata achitărilor să nu fie mare.
„Sunt multe probleme legate de justiție, mandatul e unul provocator. La final după ce tragem linie vreau să spunem că justiția a căpătat mai multă încredere din partea oamenilor. Sunt și lucruri bune, dar sunt și multe probleme. Ș din cauza asta uneori justiția nu este așa bine văzută așa cum ar trebui să fie, avem mult de lucrat până când românii să capete încredere.
Pe partea de corupție aș vedea un mare progres în ultimul timp. S-a lucrat poate mai discret, dar vom vedea bilanțul DNA în curând și acolo pe cifre, nu pe păreri personale, vom vedea dacă sunt progrese sau nu. E important să nu avem o rată mare a achitărilor. Ideea de baza este aceea că anchetele să fie validate prin hotărâri. Să se vadă că procurorii au făcut foarte bine urmărirea penală”, a declarat Stelian Ion.
Stelian Ion despre Secția Specială
„Va fi desfiintata Sectia Speciala si nu va dura mult pana se va intampla acest lucru. Sectia speciala nu a fost eficienta, ne uitam la numarul de dosare solutionate. A avut in doi ani si ceva 6 rechizitorii, cateva declinari de competenta si foarte multe clasari.
Au fost multe probleme legate de Sectia Speciala. S-a pornit cu stangul de la inceput, era o vreme in care se dorea control asupra justitiei, unii magistrati sa fie descurajati si altii sustinuti. Astea au fost discutiile initiale cand dl Iordache a sustinut-o ca interpus al celor care l-au trimis acolo cu aceasta misiune.
Cand au fost intrebati chiar magistratii daca e in regula sa seinfiinteze o astfel de sectie, marea majoritate a celor care s-au exprimat au spus ca nu este potrivita o astfel de reglementare. Sa spui ca marea majoritate a magistratilor si-ar fi dorit o astfel de sectie este gresit.
Asta nu inseamna ca nu vor fi anchetati magistratii, daca vorbim de un abuz intr-un dosar. Ce-mi doresc eu e cat mai repede sa fie discutata aceasta chestiune in cadrul CSM”, a spus Stelian Ion.