Marșul unui șaman rus spre Moscova. Și-a propus să-l alunge pe Putin de la Kremlin

Marșul unui șaman rus spre Moscova. Și-a propus să-l alunge pe Putin de la Kremlin

Un șaman rus și-a propus să intre pe un cal alb în Moscova și să-l alunge pe președintele Vladimir Putin de la Kremlin. El a mai avut o tenativă similară în 2019, însă autoritățile l-au oprit din drum și l-au internat la spitalul de psihiatrie.

Un șaman din Siberia și-a propus să ajungă la Moscova și să-l alunge pe președintele Putin din Kremlin.

Şamanul, pe numele său Aleksandr Gabâşev, a mai avut o asemenea tentativă și în anul 2019. La vremea respectivă, el a încercat, fără succes, să traverseze Rusia pe jos, ca să-și pună planul în practică. Aleksandr Gabâşev spunea că va face un ritual special în urma căruia Vladimir Putin va fi nevoit să plece de la Kremlin.

După doi ani, în martie, el intenționează să repete marşul şi speră că va reuși să ajungă la Moscova. Gabâşev a declarat că vrea să intre în capitala Rusiei pe un cal alb.

„Aşa cum am stabilit, ei voi merge pe un cal alb, iar restul (susţinătorilor) vor călători cu vehicule. Astfel ne vom mişca mai repede”, a spus el într-un videoclip pe care l-a postat pe Youtube.

Internat în spitalul de psihiatrie

La precedenta tentativă, a parcurs 3.000 de kilometri, din cei 8.000 care despart Moscova de Irkuţk (estul extrem al Siberiei). El a fost oprit de autorități care l-au supus unui control medical într-un spital psihiatrie.

Autorităţile ruse l-au reţinut pe Gabâşev și l-au declarat bolnav mintal „periculos” în mai anul trecut. Acestea au dispus ca el să fie internat cu forţa într-un spital de psihiatrie, dar ulterior a fost externat.

Marșul unui șaman spre Moscova

Aleksandr Gabâşev a spus că marșul său se va desfășura în mai multe etape. Acesta va începe din Irkuţk urmând să ajungă în Altai, „locul în care se concentrează întreaga forţă a Rusiei”.

„Apoi vom traversa Siberia şi vom ajunge în Ural, iar de acolo vom fi la un pas de Moscova”, spune Gabâşev care se autointitulează „şaman războinic”.

Detaliile despre itinerar au fost confirmate și de scriitorul rus Viktor Iegorov, care locuieşte în regiunea siberiană Tiumen. Acesta este un simpatizant al şamanului și un cronicar al activității sale. El spune că, în septembrie, sunt de aşteptat mari schimbări în Rusia, pe care le leagă de alegerile pentru Duma de Stat.

Ne puteți urmări și pe Google News