I-a adus pe primul loc și acum le spune adio. Cu cine vrea să semneze Șumudică

I-a adus pe primul loc și acum le spune adio. Cu cine vrea să semneze ȘumudicăMarius Șumudică, tot mai departe de Rapid. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Antrenorul lui Gaziantep, Marius Șumudică, nemulțumit de conducerea echipei turce, a negociat cu arabii de la Al Shabab și anunță că săptămâna viitoare ar putea pleca.

S-a speculat în ultimele zile că Șumudică ar putea să-și prelungească acordul cu echipa turcă însă antrenorul a negat acest lucru.

„Nu e nimic adevărat. Eu n-am avut nicio discuție concretă cu ei, nu ne-am înțeles. În seara asta vor veni la hotel ca să purtăm o discuție, dar eu cred că va fi destul de greu.

Eu îmi doresc doi jucători și ne împotmolim la sume modice. Cred că va fi destul de greu ca eu să continui aici, chiar acum zece minute am închis cu președintele unui club din Golf și există șansa ca eu să merg acolo”, a spus antrenorul român.

O ofertă de nerefuzat

„De acum, de săptămâna viitoare. Eu vrea să-mi duc contractul la sfârșit, dar sunt niște sume uriașe, n-am cum să refuz. Eu tot am dat semnale, m-au amânat, n-am avut nicio discuție. În seara asta vom discuta, dar ei știu foarte bine că nu putem continua în acest condiții. Cred că le va fi greu să suporte ceea ce eu voi cere pentru mine și stafful meu. Clubul este Al-Shabab, unde am mai fost. Mi-a făcut o ofertă, negociem, suntem aproape și este șansa să colaborăm foarte curând.

Vorbeam cu Maxim, i-am explicat situația, sunt un tip care nu mă ascund. Mi-am văzut de treabă, pregătesc echipa. Mâine suntem decimați, avem 5 jucători lipsă. Nu credeam în viața mea să fiu unul din cei 4 antrenori care continuă de un an jumătate în Turcia, Terim, Buruk și antrenorul de la Sivas. Sunt niște borne care mă bucură. E un ciclu pe care vreau să-l închid în vară”, a declarat Șumudică.

Șumi este hotărât să plece

„Cred că săptămâna viitoare ne despărțim. Mă deranjează si declarațiile că ne-am înțeles cu antrenorul. Nu ne-am înțeles deloc. Vor să liniștească fanii, nu știu ce-i în capul lor. Sunt șefii mei, îi respect. Mă deranjează foarte mult când începi să vorbești cu jucători fără să întrebi antrenorul. Nu e normal. Antrenorul trebuie să fie șeful în vestiar.

E greu să ajungi la echipe mari în Turcia. M-am bucurat de mesajul unuia dintre directorii sportivi de la o echipă mare, dar e greu să ajungi la un astfel de nivel. Au antrenorii lor, cu un oarecare statut. Sunt antrenori care au nume în Turcia și e greu să le iei fața. Nici nu știu cum am ajuns noi aici, suntem ca și castravetele în salata de boeuf, unora nu le place și îl dau la o parte.", a spus Șumudică, în cadrul emisiunii Liga Digi Sport.

Gaziantep a ajuns la 31 de puncte și este lider în Turcia, la egalitate cu Beșiktaș, care are un meci mai puțin. Sivasspor, următoarea adversară din campionat, are 19 puncte și ocupă locul 13.

Ne puteți urmări și pe Google News