Ce a pățit un român din Italia. S-a comportat ca un erou, dar a fost reţinut de carabinieri
- Andreea Vlad
- 4 ianuarie 2021, 07:55
Un tânăr român stabilit din Italia a avut parte de o surpriză neplăcută, de un dramatism demn de un film. Deși a oprit un jaf dând dovadă de mult curaj, a fost reținut de carabinieri.
Un român le-a stricat total planul unor hoţi care au pus la cale un furt dintr-o maşină. La sosirea poliţiştilor, însă, tânărul a fost denunţat împreună cu hoţii pentru deținerea ilegală a unei arme albe, potrivit Antena3.
Potrivit presei locale, tânărul român, în vârstă de 25 de ani, a surprins, sâmbătă după amiază, 3 hoţi în toiul unei tentative de a forța portiera unui autoturism parcat pe via Carducci din localitatea Trieste, cu scopul de a fura obiecte de valoare din aceasta.
Luptă ca în filme: a lovit hoții cu un cablu industrial
Simţul civic și curajul românului l-au ajutat să împiedice hoţii să finalizeze furtul. Când şi-au dat seama că au fost văzuţi, infractorii l-au împins pe român şi au luat-o la fugă. Totuși, tânărul nu s-a lăsat descurajat și a reuşit să îi oprească pe cei 3 indivizi lovindu-i cu un cablu industrial.
La scurt timp, a fost sesizată o patrulă care a intervenit imediat. Cei 3 tâlhari au fost identificaţi ca fiind doi bărbați în vârstă de 19 și 20 de ani, originari din Kosovo, precum și o tânără de origine sârbă în vârstă de 18 ani. Asupra fetei, polițiștii din Trieste au găsit și un telefon mobil care, după verificări, s-a constatat că nu-i aparținea. Cei 3 infractori au fost reţinuţi pentru tentativa de furt şi deținere ilegală de bunuri furate.
Chiar dacă a împiedicat un furt și le-a uşurat poliţiştilor destul de mult sarcinile blocând infractorii, tânărul român a fost reţinut pentru deținerea ilegală a unei arme albe, respectiv cablul industrial.
Tot duminică, știridiaspora relatează un alt incident șocant. O româncă a fugit din țară pentru a scăpa de maltratările fostului soț, luându-și cu ea fiul și refugiindu-se în casa părinților ei din Arezzo. Dar soțul abuziv a urmărit-o până în Italia și a apărut la ușa foștilor socri cu o bâtă, amenințând-o pe femeie că o va mutila. Femeia de aproximativ 30 de ani a solicitat ajutor de la carabinieri.