Primele două cutremure din 2021 în România. Zona este una atipică

Primele două cutremure din 2021 în România. Zona este una atipică sursa: arhivă EVZ

Institutul Național de Cercetate-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțau că în dimineața zilei de sâmbătă, 02.01.2021, au fost înregistrate două cutremure. Primele de altfel din acest an din România.

Acestea s-au succedat la un interval de o oră, ambele producându-se în Banat, județul Timiș.

Primul, de altfel, și cel dintâi din acest an, a avut loc la ora 05.00, și a fost de magnitudine 2.1. Cel de-al doilea a avut loc la ora 06.07, și a avut magnitudinea de 2.4.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 33 km E de Timișoara, 56 km SE de Arad, 130 km SE de Szeged, 139 km NE de Belgrade, 139 km NE de Zemun, 147 km S de Oradea, 152 km E de Novi Sad, 188 km SV de Cluj-Napoca, 193 km V de Sibiu, 200 km S de Debrecen.

Ne puteți urmări și pe Google News

Numai în luna decembrie a anului trecut , în România au avut loc 25 de cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,8 pe Richter.

Cel puternic seism din 2020 din România

Cel mai important seism din acest an s-a produs la data de 31 ianuarie 2020, în județul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2 pe scara Richter. Cutremurul a fost resimțit până şi la București, capitala României, aflată la o distanță destul de mare de epicentru.

„În ultima perioadă s-au produs cutremure în jurul magnitudinii de 3 sau și mai mici. E o activitate normală a zonei Vrancea, cam la 2 ani se produce un cutremur între 5 grade și 6 grade pe Richter. Practic, această activitate a zonei Vrancea se încadrează în activitatea normală pentru regiune.

Dacă s-ar produce un cutremur de 7 grade Richter în zona Vrancea la o adâncime de, să zicem, 100 de kilometri, sigur, sunt afectate blocurile care au mai trecut prin alte cutremure anterioare, cum sunt cele din 1990, 1986, 1977, care nu au fost consolidate. E posibil să fie afectate și alte clădiri care nu au fost afectate în urma cutremurului din 1977 și peste care au trecut 50 de ani. Cutremurele care produc pagube mari sunt cele peste 7,2”, spunea Constantin Ionescu, directorul general al INFP.

La rândul său, cercetătorul Mircea Radulian, de la Institutul Național pentru Fizica Pământului spune că probabilitatea ca România să fie lovită de un mare cutremur este foarte ridicată. Necunoscuta nu este „dacă”, ci „când”, se va produce acesta.