Covid-19: în Regatul-Unit, o mutaţie pune întrebări

Covid-19: în Regatul-Unit, o mutaţie pune întrebări

LE POINT: Această nouă variantă a fost semnalată la OMS de autorităţile britanice, în vreme ce o parte a ţării se pregăteşte pentru noi restricţii.

O nouă variantă a noului coronavirus a fost detectată în Regatul Unit, potenţial implicată în transmiterea galopantă remarcată în anumite părţi ale Angliei, ducând la trecerea Londrei şi a anumitor regiuni din sud-est la cel mai înalt nivel de restricţii începând de miercuri. Anunţându-i luni pe deputaţi de măsuri de înăsprire pentru a „aplatiza curba”, ministrul sănătăţii, Matt Hancock, a explicat că o nouă variantă a virusului a fost identificată în Regatul Unit şi semnalată Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Tulpina identificată în acest stadiu la peste 1.000 de pacienţi britanici ar putea fi implicată în răspândirea „exponenţială” a virusului în sud-estul Angliei, fără să se ştie „în ce măsură”, potrivit lui Matt Hancock. El s-a dorit liniştitor, precizând că nimic nu indică până acum că ar produce o formă mai gravă a bolii sau că nu ar răspunde la un vaccin.

„E prea devreme să ne îngrijorăm sau nu de această nouă variantă”

Mutaţiile unui virus sunt curente. Unele îl fac mai rezistent la tratamente sau vaccinuri, dar altele nu au „absolut niciun efect”, a comentat într-un comunicat Jonathan Ball, profesor de virusologie moleculară la universitatea din Nottingham. Potrivit profesorului Alan McNally, de la universitatea din Birmingham, ”e prea devreme să ne îngrijorăm sau nu de această nouă variantă”, deoarece ea a fost repede identificată şi studiată pentru a-i înţelege caracteristicile şi apariţia.

Începând de miercuri, ora 00:01, hotelurile, puburile şi restaurantele vor fi închise la Londra şi în anumite regiuni din sud-est, cu excepţia livrărilor şi vânzărilor la pachet, ca şi localurile culturale ca cinematografe, teatre, muzee. Trecerea la aceste restricţii este „esenţială nu numai pentru a asigura securitatea populaţiei, ci pentru că, am văzut-o, măsuri precoce pot împiedica mai multe daune şi mai târziu probleme pe termen lung”, a pledat Matt Hancock în faţa deputaţilor.

Să se evite o nouă izolare de Anul Nou

Salariaţii care pot trebuie să lucreze de acasă şi populaţia trebuie să evite deplasările neesenţiale. Interacţiunile sociale sunt limitate, cu interdicţia de a se amesteca cu persoane care fac parte dintr-o altă familie cu excepţia anumitor locuri deschise precum parcurile.

Instituţiile şcolare, magazinele, saloanele de înfrumuseţare şi coaforurile să poată rămâne deschise, ca şi sălile de sport, dar să nu organizeze activităţi colective.

Apreciind o asemenea decizie „foarte decepţionantă” pentru întreprinderi, primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a făcut apel la londonezi să respecte regulile. „Cel mai rău lucru” ar fi „o nouă izolare” de Anul Nou, a spus el. Vestea loveşte dur foarte multele teatre din West End-ul Londrei. Un „dezastru”, a reacţionat directorul Theatres Trust, care reprezintă sectorul. „Teatrele au muncit din greu pentru a crea medii sigure pentru public” şi riscă „pierderi financiare uriaşe”, a adăugat el.

64.000 de morţi în Regatul Unit

Confruntat cu propagarea virusului în instituțiile şcolare din învăţământul secundar, guvernul a creat de săptămâna trecută o campanie de depistare masivă la tinerii între 11 şi 18 ani în şapte din cele 32 de arondismente ale Londrei şi în anumite părţi din Essex şi Kent.

Două din cartierele capitalei britanice, Greenwich şi Islington, au optat pentru închiderea tuturor şcolilor. Dar la Londra boala progresează acum în toate tranşele de vârstă şi se traduce deja printr-o creştere a spitalizărilor. Una dintre ţările cele mai îndoliate din Europa, cu peste 64.000 de morţi, Regatul Unit, care a cunoscut două izolări de la începutul pandemiei, este prima ţară occidentală care a început o campanie de vaccinare, după ce a fost prima din lume care a aprobat vaccinul Pfizer-BioNTech.

Aceste noi restricţii sunt impuse în apropierea perioadei Crăciunului, aşteptată cu mare teamă de autorităţi, care au decis totuşi să slăbească şurubul câteva zile la sfârşitul lunii pentru a permite familiilor să se întâlnească.

Sursa

Traducere: Gabriela Sîrbu, RADOR