Hong Kong. Magnatul presei Jimmy Lai, inculpat de Partidul Comunist Chinez

Hong Kong. Magnatul presei Jimmy Lai, inculpat de Partidul Comunist Chinez

Jimmy Lai a fost inculpat în baza Legii securității naționale pentru „înțelegere cu puteri străine”, devenind cel mai recent activist pro-democrație vizat de această dură și criticată legislație.

Lai, în vârstă de 73 de ani, este până în prezent cel mai cunoscut personaj din Hong Kong care va fi acuzat că a încălcat această drastică lege a securității naționale, impusă la sfârșitul lunii iunie de Beijing și destinată să pună capăt protestelor pro-democrație de mare amploare care au zguduit teritoriul semi-autonom anul trecut.

„La sfârșitul unei anchete aprofundate efectuate de serviciile de poliție responsabile cu securitatea națională, un bărbat de 73 de ani este acuzat de «coluziune cu o țară străină sau cu forțe externe pentru a compromite securitatea națională»”, a declarat poliția într-un comunicat.

Infracțiunile legate de această legislație draconică se pedepsesc cu închisoarea pe viață.

Ne puteți urmări și pe Google News

Jimmy Lai, patronul tabloidului Apple Daily, cunoscut pentru angajamentul său față de tabăra pro-democrație și criticile sale dure față de executivul din Hong Kong, aliniat Chinei continentale, urmează să se prezinte sâmbătă în instanță pentru încălcarea acestei legi, potrivit poliției, scrie Le Point.

În august, sute de polițiști au efectuat o percheziție spectaculoasă, în special în redacția ziarului Apple Daily.

Mai mulți lideri ai grupului de presă, inclusiv Jimmy Lai, au fost arestați sub suspiciunea de „coluziune cu forțe străine” în temeiul Legii securității naționale.

Săptămâna trecută, Lai a fost plasat în arest preventiv până la procesul său pentru „fraudă” stabilit în aprilie. Marți, el trebuie să se prezinte în fața Înaltei Curți pentru a solicita o punere în libertate pe cauțiune pentru acest cap de acuzare.