Va putea Klaus Iohannis să ignore PSD și AUR? O nouă majoritate parlamentară sau alegeri anticipate

Va putea Klaus Iohannis să ignore PSD și AUR? O nouă majoritate parlamentară sau alegeri anticipateDan Andronic, editorialist sursa: Arhiva EVZ

Ce va face Klaus Iohannis după votul de duminică. Este întrebarea următoarelor zile.

Klaus Ioannis are în față unul din cele mai grele examene din cariera sa de președinte al României. Până acum se poate spune că i-a ieșit cam tot ce-a vrut. Până acum. De astăzi are în față un vot al românilor, indiferent câți au fost ei, care a transmis un mesaj extrem de clar: nu mai vrem politicieni care să nu ne asculte! Ce înseamnă acest lucru este foarte greu de spus în condiții de pandemie. Dar prezența scăzută la vot, apariția unui partid-surpriză, modul în care PSD a câștigat aproape toate județele reprezintă produsul final al ultimelor 8 luni de guvernare. Nu spun că liberalii au guvernat bine, dar nici nu pot spune că se putea mai bine. De fapt, este aproape imposibil, intrând deja în domeniul istoriei contrafactuale, să spui cum ar fi guvernat alții în locul lui Ludovic Orban. Dacă ar fi lăsat deschise bisericile de Paște, dacă ar fi lăsat deschise piețele și restaurantele, dacă ar fi reușit să dea măști la toată lumea, sau să nu intre în niciun scandal legat de achiziții și să mulțumească tot poporul.

Votul de ieri este prețul pe care liberalii îl plătesc pentru gestionarea României în plină pandemie. Este și un preț pe care Klaus Iohannis îl plătește pentru modul în care a gestionat situația, arătând tot timpul cu degetul spre PSD. Chiar dacă acest partid făcea eforturi să se curețe, dacă dădea semne că nu mai este ce a fost.

Știu de pe acum ce argumente se pot aduce pentru ignorarea în formarea unui nou guvern a PSD și AUR. Cu unele pot fi de acord, dar chiar dacă nu este un vot reprezentativ, este un vot popular. Nu este un vot covârșitor, dar este un vot de care președintele României trebuie să țină cont. Ce poate face Klaus Ioannis? Nu sunt multe posibilități, dar din start aș exclude una dintre ele: încredințarea formării noului guvern unui membru al PSD. Nu cred că o va face chiar dacă acest lucru ar intra într-o logică a votului de duminică. Ar însemna pentru el o fractură logică, o transformare pe care nu cred că are mobilitatea politică necesară. Așa că președintele României se va duce spre limitele Constituției până la capăt.

Klaus Iohannis va încerca să construiască o nouă majoritate parlamentară în jurul lui Ludovic Orban, sau în jurul altul liberal acceptat de o USR și UDMR, sau va forța spre alegeri anticipate. Un demers greu de susținut din punct de vedere al interesului public, dar politica demult nu mai ține cont de acest lucru.

Și într-un caz și în altul trebuie să așteptăm rezultatele finale, mă refer la repartizarea tuturor mandatelor parlamentare, pentru că cheia următoarele zile va sta în intrarea PMP  în parlament, partid pe care l-am votat în logica pe care mi-am asumat-o de peste 10 ani, sau în ruperea unor bucăți din ceea ce reprezintă la ora actuală aproape 40 la sută din voturi românilor: PSD plus AUR.

Klaus Iohannis are oportunitatea de a crea din dezbinare, unitate! O va face?