Anunțul momentului pentru milioane de credincioși. Ce se întâmplă cu slujbele de Sărbători

Anunțul momentului pentru milioane de credincioși. Ce se întâmplă cu slujbele de Sărbători

Slujbele în România se pot desfăşura, respectând măsurile de protecţie sanitară, a anunțat premierul Lodovic Orban.

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, referitor la recomandarea venită de la Comisia Europenă, că în România slujbele religioase se pot desfăşura respectând măsurile de protecţie sanitară.

„Ştiţi foarte bine că slujbele, în România, se pot desfăşura, sigur respectând măsurile de protecţie sanitară, condiţiile, reglementările stabilite, adică păstrarea distanţei, obligaţia purtării măştii, dezinfecţia, toate măsurile care nu sunt complicate. Deci slujbele se desfăşoară”, a afirmat Orban, întrebat în legătură cu recomandările făcute de CE pentru perioada de Crăciun.

El a adăugat că trebuie redus cât mai mult numărul de persoane care se infectează de coronavirus.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Desigur, lucrul la care ne gândim este să convingem câţi mai mulţi români să respecte măsurile de protecţie sanitară când participă la slujbe, astfel încât să reducem cât mai mult numărul de persoane care se infectează cu acest virus”, a mai spus Ludovic Orban.

Potrivit presei, Comisia Europeană recomandă înlocuirea liturghiilor de Crăciun faţă în faţă cu „iniţiative online sau televizate”.

Iohannis, noi informații despre restricțiile de Sărbători

Președintele Klaus Iohannis a declarat duminică, după vizita la Direcția de Sănătate publică București, că numărul infectărilor a scăzut în ultima perioadă, însă au crescut problemele în spitale.

Haideți să respectăm cu toții regulle, ca să nu fie nevoie de restricții suplimentare de Sărbători. Vedem că spitalele sunt din ce în ce mai aglomerate, mulți ajung în stare gravă sau foarte gravă. Medicii fac minuni, dar, haideți, să fim solidari.

Solidari cu miile de voluntari, de medici care lucrează enorm pentru a trece România peste această pandemie. Suntem chiar obligați să fim solidari și să respectăm normele, pentru că salvăm vieți. Așa vom avea sărbători fără restricții suplimentare. Toată lumea își dorește să revină la normalitate, Poate până în vară scăpăm de această pandemie. Sunt pregătite primele tranșe de vaccin, sperăm să le avem și în România de la începutul anului viitor. DSP-urile au fost total depășite, au fost și erori, au fost și scăpări”, a spus Iohannis.

Cât despre campania de vaccinare, Iohannis a spus că prima dată va fi vaccinat personalul medical, cei aflați în prima linie: Am găsit o echipă foarte tânără care lucrează la această strategie de vaccinare. Este nevoie de mii de oameni, vom avea nevoie de voluntari”.