UE își dă aere strategice de pomană: Nu se poate apăra singură

UE își dă aere strategice de pomană: Nu se poate apăra singură

Ideea Bruxelles-ului de a crea o capacitate autononă de apărare a UE a constituit unul dintre motivele cele mai importante de tensiune cu administrația Trump.

UE nu dispune de toate capacitățile militare necesare pentru a-și atinge nivelul de ambiție”, afirmă Coordinated Annual Review on Defence (CARD), analiza anuală realizată de agenția de apărare a blocului.

Documentul a evaluat eforturile de planificare a apărării naționale și de dezvoltarea capacităților de dezvoltare pentru 26 de state membre UE. Din tabloul general lipsește Danemarca, țară care a decis să nu participe la inițiativele de apărare ale UE.

„Perspectivele privind nivelurile de cheltuieli în cercetare și tehnologie din domeniul apărării rămân insuficiente, punând în pericol autonomia strategică a UE”, arată raportul.

Apărarea UE, pe locul III

Potrivit evaluării, statele membre ale UE pun prioritățile europene pe planul al treilea, după interesele naționale și cele ale NATO și au o „viziune inegală asupra conceptului de autonomie strategică”.

Doar 60% din trupele și armele naționale de care dispune în principiu NATO sunt apte să fie desfășurate, au declarat miniștrii Apărării din UE, vineri, 20 noiembrie, citați de Euractiv.

De asemenea, statele membre sunt reticente să desfășoare aceste trupe, arată raportul, astfel încât pentru misiunile militare formale ale UE nu se alocă decât 7% din personalul militar al statelor membre.

„Apărarea europeană suferă de fragmentare, dublare și angajare operațională insuficientă”, a declarat presei șeful diplomației UE, Josep Borrell.

Fiecare cu tancul lui

„Dacă cea mai mare armată a lumii, Statele Unite, are doar patru tipuri de nave de război și doar un singur tip de tanc de luptă principal, nu are prea mult sens ca aici, în Europa, să avem 30 de tipuri de nave de război și 16 tipuri de tancuri de luptă principale”, a afirmat Borrell.

Raportul CARD apare într-un moment în care UE intenționează să elaboreze o doctrină militară până în 2022, „Strategic Compass”, pentru a defini viitoarele amenințări și ambiții, dar și pe fondul unei dezbateri aprinse dacă Europa ar trebui să își dezvolte o armată separat de cea a Statelor Unite, în afara NATO.

În cadrul unei strategii a UE vizând dezvoltarea unei capacități militare autonome în cursul deceniului viitor, documentul îndeamnă guvernele europene să se concentreze pe arme „de generația a șasea” și pe încetarea dublării naționale.

Visuri mărunte

Aceste eforturi ar urma să se concentreze pe un nou tanc de luptă, vase de patrulare, apărare în spațiu, sisteme pentru soldați, tehnologii anti-dronă, arme pentru interzicerea accesului (A2/AD) și o mobilitate militare mai mare.

Faptul că UE nu își poate atinge nivelul de ambiție nu este o surpriză pentru experți, mulți dintre aceștia criticând prioritățile alese.

„Sunt puțin dezamăgit de cele șase decenii de intervenție, deoarece sunt în același timp evidente și puțin ciudate, fără să acopere cele mai mari lacune în materie de capacități”, declară Tobias Schütz, cercetător în politici de armament în cadrul Consiliului german pentru Relații Externe, citat de Euractiv.

Dacă acestea sunt cele mai bine identificate oportunități, aceasta înseamnă că Agenția pentru Apărare Europeană și statele membre participante doresc să înceapă cu ambiții limitate, atât din punct de vedere al impactului cât și al volumului financiar”, a adăugat el.