Scenariu de groază în România de la vârf. Ce ar urma în două săptămâni

Scenariu de groază în România de la vârf. Ce ar urma în două săptămâni

Vești proaste date românilor de un specialist, care prognozează o creștere teribilă a cazurilor de infectare.

Chiar dacă au fost impuse noi măsuri restrictive, din cauza exploziei de cazuri înregistrate în ultima vreme, există specialiști care nu cred că situația se va îmbunătăți în viitorul foarte apropiat. Printre cei pesimiști se numără și Octavian Jurma, medic și cercetător, care prevede o explozie de infectări cu coronavirus în următoarele două săptămâni.

Specialistul este de părere că numărul cazurilor va fi în creștere, în ciuda deciziilor autorităților. „Dacă aceste măsuri care s-au luat acum, care reprezintă un fel de lockdown parțial, luat la județele cu incidența foarte mare, dar care au un impact mic în județele care cresc dar încă nu au trecut au trecut de 3/1000, atunci numerele vor continuă să crească în ciuda măsurilor”, a spus Octavian Jurma, conform Antena 3.

„Epidemia va continuă să crească. Epidemia s-a accelerat foarte mult săptămâna trecută. A crescut cu 32% față de săptămâna precedentă, care la rândul ei a fost cu 20% mai mare. Am avut o creștere de 50% a numărului total de cazuri, zilnic, în doar două săptămâni. Am trecut de la 4.000 în medie, la 8.000 în medie. Rată de pozitivare este foarte mare, s-a dublat. Numărul de teste a rămas relativ constant”, a mai precizat specialistul pentru sursa citată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Varianta medicului Octavian Jurma este mai mult decât îngrijorătoare

Octavian Jurma a lansat și câteva date concrete ce vizează numărul de cazuri ce vor fi raportate zilnic în țara noastră în următoarele săptămâni. „Dacă se menține acest ritm de creștere actual, ne uităm săpătămână viitoare la maxime în jur de 12.000 de cazuri, iar săptămâna care urmează ne uităm la maxime între 14.000-15.000 de cazuri.

Un platou la peste 10.000 de cazuri este un lucru complet nesustenabil. Și toată discuția trebuie orientată nu cum să obținem un platou la acest stadiu ci cum să ieșim cât mai repede din această stratosferă epidemiologică”, a mai precizat medicul Octavian Jurma.