Armata Română se dotează. Încă o escadrilă de avioane F16

Armata Română se dotează. Încă o escadrilă de avioane F16Sursa foto: Arhiva EVZ

Ministerul Apărării Naționale vrea să cumpere încă o escadrilă de avioane, după finalizarea operașiunii de cumpărarea a primei escadrile F16

Anunțul a fost făcut de ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, care a spus că analizează posibilitatea ca, „în perioada imediat următoare", să fie achiziţionată încă o escadrilă de avioane, care trebuie să fie interoperabile cu cele pe care Armata le are deja.

„Cu certitudine, analizăm posibilitatea achiziţiei în perioada imediat următoare a încă unei escadrile şi, în funcţie de posibilitatea pe care o putem identifica la cei care doresc să vândă aceste aeronave, vom demara cât se poate de repede acest proces de achiziţie.Un lucru este cât se poate de cert, indiferent de unde vom achiziţiona aceste aeronave, ele trebuie să fie interoperabile cu cele pe care noi le avem deja", a precizat Ciucă, într-o declaraţie de presă, susţinută împreună cu omologul său portughez, Joăo Titterington Gomes Cravinho, aflat în vizită oficială în România.

El a adăugat că, în acest moment, se află în procesul de finalizare a operaţionalizării primei escadrile de F16.

„În acest moment, suntem în procesul de finalizare a operaţionalizării primei escadrile de F16, ministrul Cravinho a menţionat faptul că anul viitor va fi recepţionată şi cea de-a 17-a aeronavă. În continuare, urmează ca partea de a declara capabilitate finală, operaţională, să se întâmple în momentul în care toate aeronavele vor trece prin procesul de modernizare şi upgradare. Ca atare, concomitent cu acest proces sunt în analiză posibilităţile şi oportunităţile prin care să continuăm acest proces de dotare a forţelor aeriene române cu avioane F16", a subliniat Nicolae Ciucă.

Cât priveşte avioanele MIG-21, ministrul român al Apărări a menţionat că acestea „sunt menţinute în viaţă" pentru că este nevoie de ele pentru apărarea spaţiului aerian.

„Avem nevoie de această capabilitate, avem nevoie de acoperi întreg spectrul de misiuni ale forţelor aeriene române pentru apărarea spaţiului aerian. Ca atare, folosesc acest prilej pentru a le mulţumi piloţilor din forţele aeriene române şi tehnicienilor, pentru eforturile pe care le fac, astfel încât să poată să menţină în stare de operabilitate avioanele MIG-21", a punctat Ciucă.

Ne puteți urmări și pe Google News