Constanța, în scenariu roșu. Cum se vor desfășura cursurile școlare

Constanța, în scenariu roșu. Cum se vor desfășura cursurile școlareSursa foto: EVZ

Cu o rată de infectare de 3,50 la mia de locuitori, municipiul Constanța trece la scenariul roșu, după modelul Capitalei, însă, conform autorităților, modul în care se vor desfășura cursurile școlare va fi stabilit abia în urma unei analize epidemiologice a Direcției de Sănătate Publică. Ulterior, s-a decis ca toate școlile să intre în scenariul trei, cursurile fiind online pentru 14 zile.

În ultimele 24 de ore la Constanța a fost înregistrat un număr record de infectări cu noul coronavirus, 375, al doilea după București. În județul Constanța, rata infectărilor ajunge, astfel, la 2,15 la mia de locuitori, în timp ce municipiul intră deja în scenariul roșu, ajungând la 3,5 la o mie de locuitori. Urmează ca în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța să se ia deciziile privind impunerea măsurilor restrictive corespunzătoare scenariului roșu.

Conform informațiilor transmise de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Constanța către prefectură, anchetele epidemiologice sunt încă în desfășurare. Ele vor stabili dacă numărul mare de cazuri înregistrat luni la nivelul județului Constanța are la bază, în primul rând, apariția unor noi focare sau este vorba despre o transmitere comunitară extinsă, spun rerezentanții prefecturii Constanța.

Conform prefectului de Constanța, Silviu Coșa, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență se întrunește, de fapt, pentru a constata depășirea pragului de 3/1.000 locuitori în municipiul Constanța. Asta pentru că măsurile restrictive intră în vigoare de îndată prin efectul legii. Masca obligatorie în toate spațiile închise și deschise, închiderea restaurantelor și cafenelelor la interior, închiderea sălilor de jocuri de noroc, suspendarea activităților cultural artistice, în teatre, cinematografe.

Pentru luarea unei decizii privind desfășurarea cursurilor școlare este însă nevoie de o analiză epidemiologica a DSP Constanța. Până la finalizarea analizei, cursurile școlare din Constanța se vor desfășura, în continuare, după scenariul 2 de funcționare, cu excepția celor care deja se află în scenariul 3, ca urmare a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

„Important este insă ca populația să respecte întocmai măsurile de protecție sanitară, să poarte în permanență masca de protecție, să nu frecventeze locurile aglomerate”, îndeamnă prefectul de Constanța, Silviu Coșa. El atenționează că patrulele de polițiști și jandarmi vor intensifica verificările în mijloacele de transport în comun, în societățile comerciale, însă este nevoie și de sprijinul populației pentru respectarea regulilor.

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, în județul Constanța au fost confirmate 6257 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 144 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate, cele mai multe decese, șase, fiind raportate în ultimele 24 de ore.

Ulterior, Prefectura Constanța a informat că, în urma unei analize realizate de DSP Constanța, s-a aprobat și trecerea tuturor unităților de învățământ de stat și particulare din municipiul Constanța în scenariul 3 de funcționare. Toate măsurile prevăzute în ultima hotărâre a CJSU sunt valabile pentru următoarele 14 zile, urmând să fie reevaluate.

Ne puteți urmări și pe Google News