Trump, negocieri secrete pentru o plecare lui Nicolas Maduro de la putere

Trump, negocieri secrete pentru o plecare lui Nicolas Maduro de la putere

Președintele american profită de ocazie pentru a obține o altă victorie diplomatică provocând plecarea liderului chavist pentru a-și asigura votul minorității hispanice din Statele Unite.

Donald Trump a negociat în secret cu președintele venezuelean Nicolas Maduro o plecare pașnică a acestuia de la putere. Potrivit Bloomberg,  citând surse familiare cu negocierile, Donald Trump l-a trimis pe Richard Grenell, fostul ambasador în Germania și fost director interimar al serviciilor de informații, pentru a se întâlni cu Jorge Rodriguez, fost vicepreședinte al Venezuelei, apropiat de Maduro, la 16 septembrie, în Mexico City.

Guvernul SUA ar fi încercat să ducă negocieri pentru o plecare pașnică de la putere a liderului venezuelean, a cărui realegere în 2018 este considerată frauduloasă de multe țări. Cu toate acestea, negocierile nu au ajuns la rezultatul dorit, potrivit acelorași surse.

Statele Unite vor să mențină un canal deschis

Mai mulți specialiști intervievați de France 24 cred că președintele american Trump profită de ocazie pentru a obține o altă victorie diplomatică provocând plecarea liderului chavist pentru a se relansa în cursa prezidențială, în special în Florida, „swing state” unde trebuie să se asigure de votul minorității hispanice.

„Pentru Donald Trump, este important să se asigure de votul venezuelenilor din America, deoarece acest lucru ar putea face diferența în Florida”, a declarat Mariano de Alba, un avocat venezuelean specializat în relații internaționale, ce trăiește la Washington.

Pentru a provoca această mobilizare, „el îl compară și pe Joe Biden și programul său cu socialismul de care venezuelenii l-au fugit. De asemenea, poate profita de presiunea diplomatică și economică semnificativă pe care guvernul său a exercitat-o ​​împotriva lui Nicolas Maduro de-a lungul mandatului său”.