Mafalda din 2016 spune că Trump va câștiga din nou

Mafalda din 2016 spune că Trump va câștiga din nouSursa: Agerpres

Există un curent subteran foarte puternic în opinia publică în favoarea lui Trump, dar oamenii sunt reticenți să-și expună public opiniile reale.

Cu două săptămâni înainte de Ziua Alegerilor, 35 de milioane de americani au votat deja, iar majoritatea sondajelor îl arată pe Joe Biden cu un avans confortabil, uneori de peste 10%.

Cu toate acestea, Robert Cahaly, directorul casei de sondare Trafalgar Group, afirmă că președintele în exercițiu va fi reales.

„Îl văd pe președinte câștigând cu un minimum de aproape 280 (voturi în colegiul electoral) și posibil chiar cu un avans mai mare în funcție de amploarea curentului opiniilor ascunse”, a declarat Cahaly marți în cadrul emisiunii „Hannity” de la Fox News.

Colegiul Electoral din SUA este format din 538 de electori, iar câștigătorul alegerilor prezidențiale are nevoie de minimum 270 de electori.

Trafalgar Group a fost una dintre vedetele institutelor de sondare din 2016, ca unul dintre puținele care l-au arătat pe Trump conducând în statele Pennsylvania, Florida și Michigan, în ajunul zilei alegerilor.

Într-adevăr, Trump a câștigat en fanfare în cele trei state, și președinția în fața lui Hillary Clinton.

Statele unde Trump va defila

În anul acesta, Cahaly a declarat că „nici măcar nu încearcă să prognozeze” când vor fi finalizate rezultatele, din cauza numărului mare de voturi prin corespondență, din cauza pandemiei de COVID.

Cu toate acestea, directorul Trafalgar Group prezice că Trump va câștiga în Florida, Ohio, Carolina de Nord și Georgia – în toate aceste state unde, în prezent, sondajele dau rezultate strânse sau chiar un mic avans în favoarea lui Biden.

„Ceea ce am remarcat este că acestor sondale le lipsește în special votul ascuns în favoarea lui Trump”, a explicat Cahaly.

„Există un sentiment clar printre conservatori și pentru persoanele care simpatizează cu președintele, care nu sunt interesați să-și exprime public opiniile politice… Aceste persoane… sunt mai reticenți să participe la sondaje. Deci, dacă nu foloseșt un factor de corecție… nu vei obține rezultate reale.”

Factorul „Hunter”

Scandalul legat de afacerile fiului lui Joe Biden în străinătate ar putea bulversa și mai mult predicțiile majorității experților, a declarat sociologul.

„Dacă președintele folosește cu eficiență acest scandal în cadrul dezbaterii (de joi), urmărite cu atenție de o audiență din ce în ce mai polarizată, și îl pune (pe Biden) în dificultate, cred că Biden poate ceda, cam cum a făcut și la alegerile primare”, a spus Cahaly.

„Iar dacă acest lucru se întâmplă, ei bine, atunci presa «mainstream» va fi obligată să scrie despre asta.”

Ne puteți urmări și pe Google News