Vor mai ieși românii la vot pentru parlamentare? S-a decis soarta alegerilor

Vor mai ieși românii la vot pentru parlamentare? S-a decis soarta alegerilor

Lămuririle au venit de la șeful statului, în cadrul conferinței de astăzi.

În cadrul conferinței pe care a susținut-o, astăzi, președintele Klaus Iohannis a vorbit și despre perspectiva alegerilor parlamentare. Șeful statului a confirmat că procesul electoral se va desfășura așa cum a fost programat, pentru data de 6 decembrie, dar nu a menționat dacă lucrurile s-ar putea schimba pe fondul evoluției pandemiei de coronavirus.

„Alegerile parlamentare au fost stabilite conform legii şi vor avea loc pe 6 decembrie iar în ce priveşte gestionarea pandemiei, Parlamentul a aprobat o lege specială, Legea 55, care prevede întreg catalogul de măsuri care pot fi luate şi Guvernul, împreună cu autorităţile locale, gestionează acest proces”, a declarat Klaus Iohannis.

Vrea revizuirea Constituției României

Ne puteți urmări și pe Google News

În ceea ce privește explozia numărului de cazuri de infectări, președintele nu a luat în calcul faptul că și organizarea alegerilor locale ar fi contribuit la acest lucru. El a indicat alți vinovați pentru extinderea pandemiei. „Cu siguranță petrecerile au fost cauza, mai ales nunțile și botezurile, unde nu s-a respectat regulile, au contribuit semnificativ la răspândirea bolii”, a spus Iohannis, care a precizat că are încredere în medicii români în această perioadă complicată.

Vom fi închiși din nou în case? Anunțul a fost făcut chiar de Klaus Iohannis

Iese la iveală complotul împotriva lui Iohannis. S-au publicat documentele secrete!

„Eu cred că medicii români sunt foarte buni și până acum au făcut față foarte bine. Avem chiar acum o promoție de medici tineri interesați să intre direct în prima linie. Dar eu cred că putem să gestionăm situația în continuare, iar acum câteva luni medici de la noi au mers în altă parte.”

În altă ordine de idei, președintele a vorbit și despre posibilitatea modernizarea Constituției României. „Acum trebuie să ne ocupăm de legile justiției, care trebuie reparate. Dar am putut vedea toți că e nevoie de o modernizare a Constituției. Am avut situații fără soluții constituționale – vă amintesc doar problema anticipatelor. Cu siguranță, când Constituția va fi modernizată, e nevoie și o modernizare a capitolului referitor la CCR.”