Borcea ia pauză de la afaceri. Și-a găsit o nouă preocupare mai interesantă

Borcea ia pauză de la afaceri. Și-a găsit o nouă preocupare mai interesantă

Afaceristul Cristi Borcea și-a programat viitoarea perioadă de timp, până în luna noiembrie, anunțând că va fi extrem de ocupat în săptămânile ce urmează.

Fostul investitor de la Dinamo a anunțat că și-a luat vacanță și, în perioada următoare, își va petrece timpul alături de cei nouă copii ai săi. Borcea a povestit că i-au sosit din Statele Unite și ultimii trei copii, pe care nu i-a mai văzut de aproape un an, în contextul pandemiei de coronavirus.

Este vorba Melissa rezultată din prima căsătorie, cu Mihaela, care învață la Miami, Alex și Gloria, cei doi micuți pe care îi are împreună cu Alina Vidican și care locuiesc alături de mama lor în Florida.

„Mi-am luat pauză de la afaceri, de la tot, cât timp vor sta ei aici, nu știu dacă voi mai ajunge la birou. Le dedic lor timpul, fiindcă mi-era dor de ei. Îmi mai iau o vacanță, a început să mă prindă bine viața de familist. Mi-a fost greu fără ei, nici eu n-am putut să merg în America, nici ei nu au avut cum să ajungă aici”, a afirmat Cristi Borcea, citat de Libertatea.

Cum cei trei nu vor sta decât până în luna noiembrie, în România, urmând să revină la Miami, el a decis să renunțe la alte activități și să se dedice celor mici.

Închisoarea l-a transformat în familist

Imediat ce și-a ispășit sentința cu închisoarea la care a fost condamnat în cele două dosare penale, „Dosarul Transferurilor” și „Dosarul Retrocedărilor”, Cristi Borcea, în vârstă de 50 de ani, a afirmat că va fi alături de soția sa și de cei nouă copii pe care îi are din diferitele căsătorii.

Și, se pare că își ține promisiunea chiar dacă este îngrijorat de evoluția pandemiei de coronavirus, având în vedere că starea sa de sănătate îl plasează în categoria persoanelor vulnerabile. Cristi Borcea are probleme de natură cardiacă, care ar putea fi accentuate dacă ar contacta noul coronavirus. Prima oară în pandemie.

El și-a petrecut și vacanța de vară împreună cu copiii aflați în România, ducându-i pe aceștia în diferite locații, pe Litoral sau în Delta Dunării. El a reușit să-i adune pe toți la un loc, în stațiunea Olimp.

Acum, dat fiind că s-au întors și cei aflați în Statele Unite, Cristi Borcea va avea prilejul să-și petreacă timpul alături de toți cei nouă copii ai săi.

Ne puteți urmări și pe Google News