Racheta care sperie omenirea. Dictatorul din Coreea de Nord și ambițiile nucleare

Racheta care sperie omenirea. Dictatorul din Coreea de Nord și ambițiile nucleare

Phenianul a marcat sâmbătă împlinirea a 75 de ani de la înfiinţarea Partidului Muncitoresc Nord-Coreean (partid unic, de guvernământ) cu o paradă militară în care a expus o nouă rachetă balistică.

Astfel, în timpul paradei militare desfăşurate la Phenian, armata nord-coreeană a prezentat o nouă rachetă balistică intercontinentală, cu o dimensiune superioară rachetei Hwasong-15, racheta cu raza cea mai mare de acţiune testată până în prezent de Coreea de Nord.

Conform analiştilor, noua rachetă, al cărei nume este deocamdată necunoscut şi încă nu a fost testată, va fi una dintre cele mai mari rachete balistice intercontinentale (ICBM) cu lansare terestră concepută până în prezent pe plan mondial, dacă ea va deveni operaţională.

La parada care a marcat împlinirea a 75 de ani de la înfiinţarea Partidului Muncitoresc, au fost de asemenea expuse racheta Hwasong-15 şi încă una ce pare a fi o noua rachetă balistică cu lansare de pe submarine.

Ne puteți urmări și pe Google News

Coreea de Nord nu a mai efectuat niciun test cu rachete balistice din noiembrie 2017 - când a lansat o rachetă Hwasong-15 -, odată cu demersurile diplomatice în vederea negocierii cu SUA a unui acord de denuclearizare, negocieri aflate acum în impas de doi ani.

Amenințare pentru SUA

Deşi liderul nord-coreean Kim Jong Un a evitat să transmită un mesaj dur Statelor Unite în discursul rostit înaintea paradei militare, etalarea unei rachete superioare rachetei Hwasong-15 (ce are o rază de acţiune care ar putea fi suficientă pentru a lovi teritoriul american) sugerează ideea că Phenianul va continua să dezvolte rachete tot mai sofisticate dacă nu ajunge la o înţelegere cu Washingtonul.

În acest sens, Kim a menţionat în discurs că ţara sa, care deţine arma nucleară, va continua să-şi consolideze armata în scop de „autoapărare şi descurajare'', asigurând totodată că „niciodată'' nu o va folosi pentru un atac preventiv, scrie Agerpres.

Cu toate acestea, liderul de la Phenian a declarat că ţara sa, dotată cu arma nucleară, va continua să-şi consolideze armata. „Nu vom folosi niciodată (această forţă) pentru un atac (preventiv), însă, dacă cineva decide să ne atace, vom răspunde în forţă”, a adăugat Kim