Turcia, forţa determinantă și securitatea în Mediterana

Turcia, forţa determinantă și securitatea în Mediterana

Evenimentele care au loc de o perioadă de timp în spaţiul geografic în care este situată Turcia, de la Mediterana de Est şi până în Orientul Mijlociu şi Caucaz, ne transmit indicii lămuritoare şi care ne dau de gândit cu privire la care dintre factori joacă un rol determinant în disputele internaţionale.

Ceea ce se întâmplă, precum concluziile experimentelor de laborator, ne oferă posibilitatea unor constatări şi analize foarte importante. Iar sarcina de a extrage concluzii corecte revine politicienilor, diplomaţilor şi analiştilor politici.

Acest spaţiu geografic, care în ultima perioadă a devenit centrul de greutate al lumii din cauza crizelor şi tensiunilor, aduce de multe ori faţă în faţă „forţa neagresivă” şi „forţa dură”, scrie Milliyet.

Fără îndoială că ceea ce se doreşte este soluţionarea divergenţelor la masa negocierilor pe cale diplomatică şi prevenirea confruntării armate. Numai că nu prea se reuşeste acest lucru. Majoritatea mecanismelor create pentru a se realiza aceste lucruri sunt de multe ori incapabile sau insuficiente. De exemplu, şi Naţiunile Unite şi instituţiile subordonate lor...

Ne puteți urmări și pe Google News

Atunci când unele ţări sau instituţii se implică în crizele şi tensiunile existente, ceea ce va încheia disputa nu va fi o soluţie politică, ci un armistiţiu sau o stare de dezescaladare care pot fi încălcate în orice moment.

Nu sunt dificil de înţeles motivele pentru care se întâmplă astfel, de ce aşteptările rămân fără un răspuns. Nu există o autoritate superioară sistemului, statelor, care să soluţioneze conflictele internaţionale, care să-l separe pe cel ce are dreptate de cel ce nu are dreptate, care să instaleze o ordine ţinând cont de acest lucru.

Dar nu pot fi transpuse în practică nici măcar rezoluţiile adoptate de Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, organismul considerat cel mai potrivit pentru a face aceste lucruri.

Interesele statelor care au legături apropiate sau îndepărtate cu aceste divergenţe trec în prim-plan. Nu folosesc nici avertismentele şi nici impunerea de sancţiuni.