Alertă în lumea muzicii românești. A ajuns de urgență pe mâna medicilor

Alertă în lumea muzicii românești. A ajuns de urgență pe mâna medicilor

Lumea muzicii românești este în alertă. Unul dintre cei mai îndrăgiții artiști a ajuns de urgență la spital.

Ducu Bertzi, unul dintre cei mai apreciați artiști din România, a ajuns de urgență la spital din cauza unor probleme de sănătate.

Artistul, în vârstă de 65 de ani, a fost operat de urgență de colecist. După operație, care nu putea fi amânată, solistul a fost externat și timp de două săptămâni va urma un program special pentru recuperare.

„Am ajuns acasă, acum sunt după operație. Urmează două săptămâni de recuperare și, dacă lucrurile merg bine, din nou la treabă”, a declarat Ducu Bertzi pentru money.ro.

Următorul concert al artistului urma să aibă loc peste o săptămână, pe data de 11 octombrie,  să la Family Island, insula de la Lacul Fundeni. Acesta urma să performeze alături de Cristi Dumitrașcu și Marius Bațu (Poesis, Holograf), însă având în vedere starea de sănătate a artistului, spectacolul va fi amânat pentru o dată ulterioră

De asmenea, Ducu Bertzi a ținut să le transmită fanilor că cele cinci spectacole care au fost amânate din cauza problemelor sale de sănătate vor avea date noi, însă momentan nu se știe când anume.

Renumit pentru piesele sale muzicale, artistul are o carieră de succes, începând să cânte la chitară de la o vârstă fragedă.

Cântărețul a descoperit pasiunea pentru muzică în copilărie, participând la primul festival de poezie și muzică în anul 1973, la Sighet. Acela a fost momentul în care maramureșeanul a câștigat marele premiu, și anume o valiză.

Ducu Bertzi a studiat timp de 8 ani vioara la școala de muzică din Sighet, în aceeași perioadă fiind elev de generală. Ulterior, a înființat grupul Mi bemol rock, formație cu care a cântat la numeroase seri de dans ale liceului.

Câțiva ani mai târziu, solistul a renunțat la chitara electrică în favoarea celei acustice, ajungând să fie cunoscut datorită melodiilor „Floare de colț”, „M-am îndrăgostit numai de ea”, sau „În ziua când va fi să vii”.

Ne puteți urmări și pe Google News