Chinezii din întreaga lume celebrează 71 de ani de la proclamarea Republice Populare, la 1 Octombrie 1949, eveniment care găsește țara în plină relansare post epidemică internă, dar și în plin efort susținut de repoziționare globală. Bătrâna doamnă, cu orgolii milenare, este sprintenă și determinată să accepte orice invitație la dans. Asta după ce a demonstrat că poate nu doar să facă față oricărei agresiuni de ordin economic, politic, medical.

Cine vrea să înțeleagă China, trebuie să înțeleagă valoarea timpului. Dincolo de orgoliu, de demnitate, China are ‘n motive să fie invidiată pentru că are timp: să analizeze, să răspundă, să ducă un război economic sau politic, o epidemie, o pandemie … pentru că ÎN CHINA timpul curge în ritmul impus de Beijing. Iată o explicație pentru evoluția fulminantă. În China nu dictează nimeni în afara chinezilor.

Determinarea cu care China este condusă la nivel politic și economic este o lecție pentru toate țările, modelul chinez nefiind unul general aplicabil, însă în mod cert poate fi studiat pentru a înțelege de ce China poate evolua spectaculos, iar România (spre exemplu) nu!

În fața abuzului de poziție promovat cu agresivitate de occident pare că doar China este capabilă să reziste. Când regulile de bază la nivel global, fie economice, fie diplomatice, sunt călcate în picioare, singura șansă rămâne concentrarea pe REALUL interes național, care nu are cum să fie exclusiv în beneficiul celor din exterior, și în detrimentul celor din interior.

Prin intermediul mass media, lumea este angrenată într-o reacție negativă generalizată la adresa Chinei. Este un semn nu doar al imposturii politice occidentale, ci și o dovadă a impotenței la nivel economic și social. Dacă în România ceva nu merge bine, vine americanul să ne spună că vinovată este China. Iar dacă este să ținem cont de președintele Iohannis, în această situație „(…) ești precaut sau ești prost. Una din două„. România refuză să fie precaută, tocmai pentru că politica primită în plic și executată de  guvernarea de la București este una anti-China: de la mesajul politic-diplomatic, la acțiunea economică, totul fiind exclusiv în beneficiul Occidentului, exclusiv în detrimentul României.

Eliminând nenorocirile cu efecte planetare, China este greu de oprit în marșul ei în Secolul XXI.

În plan intern, China vizează îndeplinirea celor două obiective centenare, care să ducă țară la un socialism modern, prosper, care să facă țara puternică, democratică, avansată din punct de vedere cultural.

Primul obiectiv vizează transformarea Chinei într-o societate moderat-prosperă, cu beneficii pe care să le resimtă cei peste 1,38 miliarde de locuitori la momentul aniversării centenarului Partidului Comunist Chinez (2021). Al doilea obiectiv vizează aducerea Produsului Intern Brut chinez pe cap de locuitor până la nivelul țărilor moderat-dezvoltate și asigurarea modernizării ţării, odată cu marcarea centenarului Republicii Populare Chineze (2049).

După 40 de ani de reformă și deschidere, China continuă procesul de adaptare internă la lumea exterioară. Mai mult, rezistă presiunilor exterioare. Asta arată, în primul rând, că economia chineză este controlată de chinezi. La fel școala, cultura, memoria colectivă, puternic impregnantă de conștiința națională.

În plan extern, China construiește, cărămidă cu cărămidă, proiectul „omenirii cu destin și soartă comună”, susținând că numai prin cooperare, deschidere, unitate, beneficii comune, toate obstacolele și problemele pot fi depășite. De asemenea, China promovează nevoia respectului pentru regulile internaționale, respingând (și zădărnicind în plan intern) orice intervenție străină. În ciuda opoziției agresive și deloc principiale  americane, China continuă să se extindă economic în exterior, continuă să fie fabrica lumii, continuă să ofere soluții pentru toate continentele.

Rămâne de văzut cât de pregătită este lumea pentru China, pentru modul chinez de a comunica, de a negocia, de a impune reguli, de a transforma lumea oferind și luându-și partea.

Pentru că spre comparație cu Occidentul, astăzi China nu vine să spună că modelul său politic-economic-social trebuie urmat, cu atât mai puțin să îl impună. Realitățile interne arată că modelul chinez meritocratic: dai ca să primești, este net superior modelului occidental aplicat în Estul-european unde dai tot pentru ca să nu primești nimic. China nu vine să impună blocaje sau embargouri politico-economice, așa cum procedează SUA. Totuși, nu veți vedea China pasivă atunci când interesele legitime, pe toate planurile, îi sunt afectate.

Este evident că secolul XXI va aparține Chinei, cum este evident că hegemonia SUA este la final de istorie. Prejudecățile și obsesiile nu își au locul pe scena în care fiecare om al planetei ar trebui să trăiască decent, în cadrul unor reguli decente. Zecile de milioane de americani homeless din lumea liberă sau miliardul de chinezi aliniați într-un sistem care evoluează la o turație greu de imaginat pentru cei din exterior? Este o întrebare simplă cu răspunsuri care pot genera polemici aprinse. La fel cum poate să fie răspunsul la problema de comunicare Lumea-China, China-Lume, acolo unde nu mai este vorba doar de orgolii sau diferențe de optică, ci de-a dreptul de rigidități, de ambele părți, cu profunde rădăcini în istorie, educație și conștiință de mase.

Dar, după cum am arătat, China are timp. Mii de ani în bagajul istoric, zeci de ani deja proiectați în procesul evolutiv intern și extern.