O româncă l-a impresionat pe Papa Francisc! Oferă cadou imagini cu chipul ei

O româncă l-a impresionat pe Papa Francisc! Oferă cadou imagini cu chipul ei

Cunoscut ca un susținător convins al valorilor familiei, Papa Francisc a fost atât de mișcat de gestul unei românce, la vizita sa istorică în țara noastră, din iunie 2019, încât acum le oferă celor primiți în audiență o poză cu chipul ei.

Este vorba despre o bătrână din Iași, pe care Suveranul Pontif a întâlnit-o în timpul vizitei de anul trecut în România. Atunci, femeia aflată în mijlocul mulțimii și-a ridicat nepoțelul pentru a i-l arăta Papei, iar acesta pare să fi rămas profund impresionat de sinceritatea și bucuria netrucată pe care le degajau chipul femeii. Fotografia, devenită între timp celebră, înfățișează o femeia în vârstă zâmbitoare, cu un chip luminos și cu o eșarfă pe cap, ținându-l pe nepotul de câteva luni, într-o salopetă albastră.

Întâmplarea a avut loc în timp ce papamobilul a trecut prin mulțime, cu ocazia întâlnirii cu tinerii și familiile din Piața Palatului Culturii din Iași, pe 1 iunie 2019, cînd bunica a ridicat copilul peste bariere pentru a i-l arăta Papei Francisc. Potrivit presei locale, pe spatele fotografiei este citat un verset al profetului Ioel: „După aceasta, îmi voi revărsa spiritul asupra fiecărui bărbat și fiii tăi și fiicele tale vor deveni profeți; bătrânii tăi vor avea vise, tinerii tăi vor avea viziuni”.

Este versetul pe care Papa Francisc îl amintește continuu în predicile sau discursurile sale din timpul întâlnirilor sale cu tinerii, pentru a sublinia cât de importantă și vitală este o relație sănătoasă între generațiile vechi și cele noi pentru prezentul și viitorul societății moderne. Este o temă dragă pontifului argentinian, care nu a ascuns niciodată legătura profundă cu bunica sa Rosa, care, așa cum a mărturisit în mai multe rânduri, a fost, de asemenea, fundamentală pentru creșterea sa spirituală.

„Uite, acum eu pot să visez”

Suveranul pontif a cerut ca fotografia respectivă să fie printată în multe exemplare și nu puține au fost ocaziile în care le-a vorbit apropiaților de acel moment.

„Termin, mai rămâne un paragraf, dar nu vreau să neglijez să spun o experiență pe care am avut-o în timp ce intram în piață. Era o bătrână, destul de bătrână, bunică. În brațe avea nepotul de două luni mai mult sau mai puțin, nu mai mult.

Zâmbea, și zâmbea cu un zâmbet de complicitate, ca și cum mi-ar spune: „Uite, acum eu pot să visez!”. Pe moment, m-am emoționat și n-am avut curajul să merg și s-o aduc aici în față. Pentru aceasta povestesc asta. Bunicii visează când nepoții merg înainte, iar nepoții au curaj când iau rădăcinile de la bunici”, a declarat Papa Francisc referitor la această întâmplare specială, potrivit Digi 24 

Ne puteți urmări și pe Google News