Armata lui Merkel și-a ales noua armă de asalt. Cum este „Kalașnikovul” nemților

Armata lui Merkel și-a ales noua armă de asalt. Cum este „Kalașnikovul” nemților

Armata germană alege pușca de asalt MK556 a armurierului CG Haenel în detrimentul firmei Heckler & Koch, cu modelul HK-416.

Pușca de asalt HK G-36, de la  Heckler & Koch, ar fi putut rămâne în serviciu mult timp în cadrul forțelor armate germane (Bundeswehr)  dacă nu ar fi acumulat critici cu ocazia angajamentului militarilor germani  în Afganistan. Aceștia au acuzat o lipsă de precizie a armei în condiții de caniculă, cu abateri de până la 50 cm la 100 de metri distanță de țintă.

Acest lucru a fost confirmat de o anchetă efectuată de institutul independent Ernst-Mach, Centrul tehnic pentru arme și muniții al Bundeswehr (WTD 91) și Institutul de cercetare a materialelor din Bundeswehr. Un element compozit, legat de țeavă, a fost de vină pentru această lipsă de precizie, deoarece și-a pierdut consistența sub efectul căldurii.

De asemenea, Ministerul german al Apărării german a decis, inițial, să suspende livrările de puști HK G-36 și, ulterior, să lanseze o cerere de oferte pentru găsirea unui nou model, ca parte a unui program numit „System Sturmgewehr” și lansat în 2017.

Pentru această procedură, Rheinmetall a colaborat cu firma austriacă Steyr-Mannlicher pentru a prezenta o propunere.

Reprezentanții companiei SigSauer au anunțat în iunie o suspendare a activităților . Heckler & Koch și CG Haenel au depus, de asemenea, oferte.

Heckler & Koch își recunoaște înfrângerea

În cele din urmă, în luna mai, mai erau doar doi candidați: Heckler & Koch, cu puștile sale HK-416 (care echipează armata franceză) și HK433, și CG Haenel, cu modelul MK556 (MK pentru  „Maschinenkarabiner”), inspirat de pușca americană AR-15.

Având în vedere că a fost unul dintre principalii furnizori ai Bundeswehr, Heckler & Koch a fost favorit.

Ministerul Apărării din Germania, care a confirmat, la 15 septembrie, că a optat pentru pușca MK556  fabricată de CG Haenel.

Pușcă care, potrivit presei germane, le-ar fi surclasat pe cele ale  Heckler & Koch în evaluări.

Creată în 1840 de Carl Gottlieb Haenel, comisar regal prusac pentru fabricarea armelor de foc care a avut ideea de a produce arme la scară industrială, CG Haenel (sau Haenel Defense) este cunoscută mai ales pentru că a dezvoltat pușca de asalt Sturmgewehr 44 (sau StG 44) destinată forțelor germane în timpul celui de-al doilea Război Mondial.

De atunci, CG Haenel s-a adresat în principal unei clientele civile (arme de vânătoare, tragere sportive) chiar dacă în prezent furnizează arme de precizie pentru forțele speciale germane (puști G29 / RS9), precum și CR223 (versiunea semiautomată a MK556) pentru Poliția de Stat Saxonă.

În prezent, armurierul este o filială a grupului din Emirate Tawazun. O situație pe care  activiștii pentru pace nu au omis să o denunțe, relatează Deutsche Welle.

Într-un comunicat, H&K și-a recunoscut eșecul, exprimându-și convingerea cu privire la „ calitatea puștilor HK-416 și HK433”. Totuși, pierderea acestui contract, în valoare de 250 de milioane de euro (pentru 120.000 de puști), este o lovitură grea pentru companie, care are o sănătate financiară delicată, cu o datorie de aproximativ 237 de milioane de euro.

Cu toate acestea, alegerea MK556 făcută de Ministerul Apărării din Germania nu este încă definitivă: va fi dacă, în următoarele două săptămâni, procedura nu va fi atacată în instanță și dacă Bundestagul (camera inferioară a Parlamentului) dă undă verde.

 

Foto: Janes