Dosarul „10 august” ajunge la Tribunalul București

Dosarul „10 august” ajunge la Tribunalul București

O cerere formulată de colonelul Sebastian Cucoș la Înalta Curte de Casație și Justiție privind sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate în dosarul „10 august” a fost respinsă.

Astfel că cererea DIICOT asupra redeschiderii anchetei în acest dosar va fi trimisă la Tribunalul București

Șefa DIICOT, Giorgiana Hosu, a infirmat, luna trecută, parțial soluţia de clasare a dosarului „10 august” şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie.

Decizia procurorului-șef al DIICOT trebuia confirmată de o instanță. La 10 august, Curtea de Apel București a decis că nu are competență în această cauză și a trimis dosarul la Tribunalul București.

Ne puteți urmări și pe Google News

În egală măsură, tot în acea zi, Curtea a respins ca inadmisibilă o cerere formulată de colonelul Sebastian Cucoş privind sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 din Legea nr.135/2010 (Codul de procedură penală).

Dacă instanța va aproba solicitarea șefei DIICOT, se va redeschide urmărirea penală faţă de colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim adjunct al Jandarmeriei Române; maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti; colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române; comisarul şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI.

Aceştia vor fi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

De asemenea, dosarul se va redeschide sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, fals intelectual şi uz de fals.

În cazul în care Tribunalul București aprobă redeschiderea dosarului, cercetările vor continua la Parchetul Militar.