Litoralul angajaților la stat. Peste 50% din turismul la mare, plătit din bani de la Buget

Litoralul angajaților la stat. Peste 50% din turismul la mare, plătit din bani de la Buget

Pe litoralul românesc, hotelurile care au rămas deschise și în septembrie sunt ocupate în proporție de 80%. Mai mult de jumătate dintre turiști au plătit cu vouchere de vacanță.

Unele tichete au rămas nefolosite de anul trecut, iar autoritățile le-au prelungit termenul de valabilitate.

În acest sezon estival au fost cu 30% mai puţini turişti faţă de anul trecut. Hotelierii spun că fără cazările cu voucher de vacanță, ar fi intrat în colaps.

Dumitru Ivănescu, administrator hotel 3 stele: Abia pe 20 iulie a început să-și dea drumul și am avut un grad de ocupare de 8o%, dar contribuția cea mai mare, într-adevăr, au adus-o voucherele de vacanţă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nicolae Bucovală, preşedintele Organizaţiei Patronale Mamaia: Am avut o perioadă de început foarte grea, foarte grea. Din martie până-n iunie când și la touroperatori vânzările au scăzut datorita pandemiei, dar după aceea am avut o revenire puternică.

Până la jumătatea lunii iulie, hotelurile de pe litoral au avut un grad mediu de ocupare de 37%, nereușind să-și acopere nici măcar costurile de funcționare, după ce în mai și în prima parte din iunie nu au putut primi turiști. Anul trecut, gradul de ocupare până la 15 iulie era de 75%.

Dumitru Ivănescu, administrator hotel 3 stele: Voucherele de vacanță au ajutat cred eu turismul, aproape 90% în plin sezon, voucherele ne-au ajutat cu peste 60%.

Reporter: Cu ce aţi achitat, cu bani sau cu vouchere de vacanţă? Turist: Cu vouchere de vacanţă. Sunt mult mai rentabile.

Potrivit unui studiu al Asociației Patronale Mamaia, mai mult de jumătate dintre turiştii care şi-au petrecut vacanţa la mare au folosit voucherele emise de stat, scrie Digi24.

Valabilitatea voucherelor de vacanţă emise în anul 2019 a fost prelungită încă din primăvară până la data de 31 mai 2021, fiind luat în calcul contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

Voucherele de vacanţă sunt acordate atât personalului din sectorul privat, cât şi celui din sectorul public pentru acoperirea unor cheltuieli ocazionate de efectuarea concediului de odihnă în regim de turism intern.

În anul 2019 au fost emise vouchere de vacanţă atât pe suport de hârtie, cât şi electronic.