Scandalul Navalnîi. Cum se apără de acuzații Putin și Kremlinul

Scandalul Navalnîi. Cum se apără de acuzații Putin și Kremlinul

Kremlinul a declarat că nu vede „niciun motiv” pentru a acuza statul rus de otrăvirea opozantului Alexei Navalnîi și a cerut Occidentului să fie precaut cu privire la orice „judecată pripită”.

Rusia a decis să rămână pe linia negației în cazul Alexei Navalnîi. „Nu există nici un motiv, statul rus nu poate fi acuzat” în acest caz, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Longeviv în această funcție, Peskov a adăugat că Moscova este pregătită pentru un „dialog”  cu Germania și cu europenii în acest dosar.

Alexei Navalnîi se află spitalizat la Berlin, după ce cancelarul Germaniei Angela Merkel a intervenit (dar nu direct la Putin) pentru transferul său din Rusia.

Dmitri Peskov a insistat asupra faptului că „nici o substanță toxică” nu a fost detectată de medicii ruși în timpul spitalizării inițiale a lui Navalnîi, la sfârșitul lunii august, într-o unitate medicală din Siberia.

Argumentul a fost, de altfel, avansat la sfâșitul lunii trecute: Navalnîi nu a fost otrăvit, nu există otravă.

„Până acum nu am primit nicio informație” din partea Germaniei cu privire la analizele care au condus la concluzia că Navalnîi a fost otrăvit, a adăugat Dimitri Peskov.

„Nu cred, în general, că otrăvirea acestei persoane ar putea aduce cuiva beneficii ”, a spus el.

„Ne-am dori ca partenerii noștri din Germania și din alte țări europene să nu facă judecăți pripite”, a insistat el.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a mai spus că nu vede „niciun motiv” pentru sancțiuni impuse Rusiei în această afacere.

Însă cancelarul german Angela Merkel a cerut, miercuri, Moscovei explicații după ce testele din Germania au arătat că Alexei Navalnăi a fost otrăvit de un agent neurotoxic „de tip Noviciok”.

Această substanță fusese deja folosită împotriva fostului agent rus dublu Sergei Skripal și fiicei sale, Iulia,  în 2018 în Anglia, potrivit autorităților britanice, care au afirmat că statul rus poartă responsabilitatea pentru aceste acte.

Economia rusă s-a trezit sub șoc, joi, după ce Germania a confirmat că Navalnăi a fost otrăvit cu o substanță neurotoxică. Acest lucru ridică temeri privind sancțiuni sconomice suplimentare împotriva Moscovei.