Sub conducerea "sultanului" Erdogan, Turcia s-a transformat în cel mai negru coșmar, nu numai al cancelariilor europene, ci și al umătății estice a Mediteranei. Iată ce scrie La Stampa.
"Trebuia să fie viitorul Uniunii Europene, puntea dintre Est și Vest, prima țară musulmană, dar seculară, care să intre în sfera Bruxelles-ului. Turcia în schimb, s-a transformat în cel mai negru coșmar, nu numai al cancelariilor europene, ci și pentru jumătate din zona Mediteranei. Miercuri, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că Turcia îşi va lua „ceea ce i se cuvine ” din Marea Egee, din Marea Neagră și Mediterană. „Să evite greșelile care ar putea s-o conducă pe drumul spre ruină. Dacă Grecia vrea să plătească un preț, să vină să ne înfrunte. Dacă nu are curaj, atunci să se dea la o parte". Cuvinte dure, din partea celui care dorește să caute mai mult un casus belli decât un compromis, care servesc și pentru a gâdila cel mai naționalist electorat, dar care reprezintă o reală amenințare pentru noi toți.
Turcia a devenit o problemă cel puțin din 2009, adică de când Ankara a inaugurat o politică externă din ce în ce mai agresivă. Vestea proastă pentru toată lumea este că această problemă va continua să persiste mulți ani, făcându-ne să trecem prin crize și tensiuni din ce în ce mai mari. Pentru moment, UE, grație unui consorțiu de țări, inclusiv Italia, a decis să nu aplice sancțiuni pentru a limita obiectivele hegemonice, din ce în ce mai lacome și arogante ale președintelui Recep Tayyip Erdogan, ceea ce este o mare greșeală, din două motive. Primul este că UE dă senzaţia de slăbiciune și lipsă de coeziune, ceea ce pentru liderul de la Ankara reprezintă cea mai mare garanție a succesului său. În al doilea rând, și acesta este cel mai important lucru, Turcia nu are niciun fel de intenție de a fi mulţumită și va ocupa, abuziv, toate pozițiile pe care UE le va lăsa vacante. Italia ar trebui să știe ceva despre acest lucru, având în vedere scăderea progresivă a influenței sale în Libia, Albania și Somalia. Toate zone în care prezența turcă este preponderentă.
Ideea este că, într-un viitor nu prea îndepărtat, pentru a încerca să ţinem în frâu această țară, care este și membră a NATO, însă semnează liniştită acorduri de aprovizionare militară cu rușii, sancțiunile ar putea fi ineficiente. Adevărul este că Erdogan are un plan foarte clar și crede că îl poate duce la îndeplinire.
Președintele își propune să guverneze mările care se vor dovedi a fi din ce în ce mai strategice în viitor. Prezența masivă în Libia, Somalia, Sudan și Qatar servește tocmai pentru a controla un imens coridor albastru care curge din Mediterana, Marea Roșie, Golful Persic în Marea Arabiei. În spatele acesteia, se poate conta pe sprijinul economic al Qatarului, o altă țară legată de Frăția Musulmană.
UE riscă să fie literalmente strivită de o ţară care și-a asumat o consecvență aparentă într-un timp foarte scurt, în plus, este șantajată de un președinte care vrea să influențeze în favoarea sa nu numai alegerile politice de la Bruxelles, ci și milioanele de musulmani care locuiesc pe teritoriul UE și care văd în Erdogan un lider.
De cealaltă parte, există o Europă care pare slabă și neputincioasă, gata să accepte șantajul unui Erdogan care nu are intenția de a se opri și care se va calma doar atunci când va avea certitudinea că va putea, el singur, cu o țară cu o putere medie, să controleaze una dintre cele mai importante instituții născute după război.
Germania Angelei Merkel, în care trăiesc peste trei milioane de turci, este ţara cea mai înspăimântată de ideea unei confruntări cu președintele turc, deoarece ar putea duce și la tulburări interne. Mai există apoi țări precum Italia care, consideră, eronat, că Turcia poate fi tratată ca un partener. Ceea ce e o mare greşeală deoarece Erdogan este partener doar cu el însuși și cu proiectul său. Cu atât mai mult cu cât acum se poate baza pe o armă extrem de puternică precum cea a migranților.
Preşedintele turc subminează pacea în Mediterana și existența însăși a UE prin evocarea unor pagini de istorie, conflicte și suferințe conexe pe care Europa le-a crezut depășite. Din păcate, nu e aşa, deoarece pentru Erdogan, partida cu Occidentul nu s-a încheiat încă și în 2023, an în care va fi discutat din nou Tratatul de la Lausanne, el va revendica drept insule turceşti multe din cele care aparțin Greciei. Invocând cu putere motivul naționalist pentru a acoperi interesele energetice și comerciale. Prin urmare, următorii trei ani ar putea duce la sfârșitul păcii în zona Mediteranei. Iar dacă nu suntem atenţi, chiar și în cea a Uniunii Europene", scrie Marta Ottaviani în La Stampa.
Traducerea: Rador
Recomandările noastre
