S-a aflat rata lunară a lui Meghan şi Harry pentru conacul de 14 milioane de euro din Santa Barbara

S-a aflat rata lunară a lui Meghan şi Harry pentru conacul de 14 milioane de euro din Santa Barbara

Harry și Meghan caută cu disprerare locuri de muncă pentru a plăti ipoteca conacului lor care este imensă.

Harry și Meghan și-au cumpărat prima casă, dar vor fi nevoiți să obțină un loc de muncă cât mai repede pentru a plăti ipoteca mare, în timp ce contribuabilii din Marea Britanie se întreabă ce s-a întâmplat cu banii pentru renovarea Frogmore Cottage.

La fel ca multe alte cupluri tinere, Harry și Meghan ar putea avea probleme cu ipoteca care este destul de consistentă. Ducii de Sussex de fapt, locuiesc de câteva săptămâni în noua lor vilă de lux în valoare de 14 milioane de dolari, cu piscină, 9 dormitoare, 16 băi, înconjurată de 2 hectare de parc și situată în Montecito, Santa Barbara.

Este o bijuterie de vilă care a aparținut controversatului oligarh rus Sergey Grishin și pentru care, așa cum a explicat Daily Mail , cei doi ar fi plătit un avans de cinci milioane de dolari cu ajutorul prințului Charles.

De unde vor  rambursa împrumutul

Aceasta înseamnă că Harry și Meghan trebuie să înceapă să se gândească serios la viitorul lor și, mai important, să obțină un loc de muncă cât mai repede. Potrivit tabloidelor, ducii lucrează deja în această direcție.

Meghan Markle ar dori să reintre în Hollywood pe ușa din față, fiind deja în discuții cu producători importanţi de film. Se pare că mai există un proiect în joc cu Oprah Winfrey, noua lor vecină, iar ducele de Sussex va fi naratorul noului documentar Netflix, „Rising Phoenix”.

Potrivit revistei Hello, Harry și Meghan ar putea continua o carieră respectabilă ca scriitori și chiar bloggeri. Problemele sociale atât de dragi lor, cum ar fi discriminarea rasială, de exemplu, i-ar putea ajuta să devină voci importante, dar și să-și construiască o imagine și un viitor luminos (în sens profesional și economic).

Dar cu datoria pentru renovarea Frogmore Cottage, ce vor face?

Harry și Meghan încă nu au luat decizii ferme cu privire la locul de muncă, dar posibilitățile sunt multe. Rămâne doar un factor necunoscut legat de situația economică a ducilor din Sussex. Când și cum vor returna banii din renovarea Frogmore Cottage? Prima lor casă de la Londra.

Dacă Harry și Meghan au deja termene atât de mari de îndeplinit, de unde vor găsi ceilalți bani de care au nevoie pentru a achita suma primită de la contribuabilii britanici? Ducii vor avea nevoie de aproximativ 11 ani să plătească ratele, iar deocamdată nu se ştie cum se vor descurca.

Această situație creează o anumită nemulțumire în rândul cetățenilor britanici, deoarece și în conformitate cu înţelegerea încheiată cu Casa Regală, Harry și Meghan vor putea totuși să păstreze Frogmore Cottage ca reședință pe teritoriul Regatului.

Vorbind despre datoria lui Harry și Meghan, Graham Smith de la - Organizația politică a Republicii-, a declarat : „Harry și Meghan sunt suficient de bogați pentru a rambursa suma inclusiv dobânda. Contribuabilii își doresc banii înapoi, mai ales în această perioadă dificilă din cauza coronavirusului.

Graham este un foarte mare critic față de monarhia engleză, el a cerut chiar abolirea ei. Conform celor mai sceptice opinii, dacă Harry și Meghan aspiră într-adevăr la independența economică, ar trebui să înceapă cu plata pentru renovarea Frogmore Cottage, un gest care ar fi văzut nu numai ca o obligaţie, ci și ca o modalitate de a începe o viață nouă, fără a lăsa în urmă datorii faţă de supuşii Coroanei. Dar de unde să plătească când ei încă nu au venituri clare şi sigure? La asta se mai adaugă rata lunară de plătit pentru conacul din Santa Barbara...