Marea Britanie impune carantina obligatorie pentru călătorii care vin din 4 țări UE

Marea Britanie impune carantina obligatorie pentru călătorii care vin din 4 țări UE Sursa foto: dreamstime.com

Marea Britanie este ţara europeană cu cele mai multe decese provocate de COVID-19: a raportat deja peste 41.000 de morţi. În consecinţă, Londra a decis reimpunerea carantinei obligatorii pentru călătorii care vin din Franţa, Malta şi Olanda.

Măsura intră în vigoare la noapte, după ora locală 4:00, şi a generat deja întoarcerea masivă a sute de mii de turişti britanici aflaţi în vacanţă. Purtarea măştii a devenit obligatorie în Marea Britanie de câteva săptămâni. Majoritatea britanicilor se conformează acestei reguli, însă pentru minoritatea care refuză să poarte o mască sau o eşarfă, aşa cum cere legea, guvernul a decis să impună amenzi usturătoare. Ele încep de la 100 de lire, dar pentru cei care încalcă în mod repetat această regulă amenzile cresc progresiv şi pot ajunge la 3.200 de lire sterline, adică aproape 17.000 de lei. Suma este uriaşă şi pentru britanici. Un salariu mediu în Marea Britanie este în jur de 2.300 de lire pe lună în mână, ceea ce, desigur, nu ajunge pentru plata amenzii. Grant Shapps, ministrul transporturilor: Este o răspundere faţă de societate din partea noastră, a tuturor. Am reuşit să reducem numărul infecţiilor în această ţară, pentru că oamenii s-au purtat responsabil. Este la fel şi cu purtarea măştii. Ministrul britanic al transporturilor a reamintit că este ilegal să nu porţi masca pe timpul pandemiei.

Guvernul britanic a anunţat amenzi uriaşe şi pentru cei care organizează petreceri pentru mai mult de 30 de persoane. Aceste petreceri sunt în acest moment interzise de lege. Cei care le organizează riscă amenzi de 10.000 de lire sterline, adică peste 53.000 de lei. Decizia autorităţilor britanice de a impune amenzi atât de mari este justificată de nevoia de a ţine sub control numărul infecţiilor. În întreg Regatul Unit numărul infecţiilor a scăzut simţitor. În ultima săptămână s-au înregistrat în medie 945 de infectări noi pe zi, la o populaţie de 57 de milioane de locuitori. Deşi numărul este relativ mic, el este într-o uşoară creştere faţă de săptămânile precedente.

Noile amenzi intră în vigoare înainte de un nou val de relaxări. Astfel, de mâine vor fi din nou permise nunţile cu până la 30 de persoane, spectacole de muzică sau teatru, cu respectarea distanţării sociale, vor fi deschise săli de agrement şi saloane de cosmetică. Tot din dorinţa de a ţine numărul infecţiilor sub control, autorităţile britanice au anunţat că impun carantina pentru toţi călătorii, inclusiv cei britanici care ajung din Franţa şi Olanda. Măsura intră în vigoare mâine dimineaţă la ora 4:00, ora locală. Franţa este a doua destinaţie de vacanţă pentru britanici şi se estimează că în acest moment 160.000 de cetăţeni britanici se află în vacanţă în Franţa. Toate biletele de avion din Franţa spre Marea Britanie au fost epuizate în această dimineaţă, iar traficul prin Canalul Mânecii este extrem de intens în acest moment, întrucât mulţi britanici au decis să-şi încheie vacanţa mai devreme şi să încerce să ajungă înapoi în ţară până mâine dimineaţă la ora 4:00, cand intră în vigoare carantina de două săptămâni, notează Rador.

Ne puteți urmări și pe Google News